Categorii
Mașini Noi

Conceptului viitorului BMW M4 va fi prezentat luna viitoare, la Pebble Beach

Concursul de Eleganță de la Pebble Beach (18 august) va fi gazda conceptului care anticipează unul dintre cele mai așteptate modele BMW din acest an, noul M4. Prototipul va reveni, apoi, în Germania, pentru a fi admirat de publicul european în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt.

Versiunea de serie a noului M4 F32 va debuta în ianuarie, la Detroit, alături de fratele cu patru portiere, viitorul M3 F30. În concordanță cu noua filozofie de numerotare a modelelor BMW, celebrul indicativ M3 va mai fi prezent doar pe portbagajul sedanului, coupe-ul, versiunea Gran Coupe şi cea cabrio urmând să fie intitulate M4.

Arhitectura V8 va fi abandonată în favoarea unei configuraţii nobile, tipic bavareze, cu şase cilindri linie, ambele versiuni urmând să beneficieze de serviciile unui motor (nume de cod S55) bi-turbo de 3 litri şi aproximativ 425 CP, putere similară celei oferite de actualul model. Cuplul maxim va creşte însă spectaculos cu 135 Nm, până la 535 Nm, disponibili încă din plaja inferioară de turaţii, graţie supraalimentării turbo.

Noile BMW M3/M4 vor fi supuse unei cure drastice de slăbire. Uşile vor fi confecţionate din aluminiu, iar capota, acoperişul şi capacul portbagajului din fibră de carbon. Centrul de greutate va fi coborât, astfel, și mai mult (Seria 4 are deja cel mai coborât centru de greutate din gama BMW), iar masa totală nu va depăşi 1.500 de kilograme, ceea ce înseamnă o diferenţă de peste 150 de kilograme faţă de greutatea generaţiei actuale.

Noul M3 va sosi în showroomuri în prima parte a lui 2014, în timp ce versiunile M4 nu sunt aşteptate pe piaţă mai devreme de primăvara anului viitor.

Via | bimmerpost.com

Categorii
Mașini Noi Piata Auto

BMW a publicat preţurile noului i3, primul său model electric de serie

BMW a publicat astăzi preţul viitorului său model electric i3 pe cele mai importante pieţe ale lumii. Constructorul bavarez pregăteşte debutul maşinii urbane cu zero emisii în luna noiembrie. Până atunci, vom avea parte de o lansare oficială în trei dintre cele mai importante oraşe ale lumii, Londra, Beijing şi New York, dar şi de un debut live în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, programat să îşi deschidă porţile în luna septembrie.

Primul contact cu modelul care sparge gheaţa pentru BMW în segmentul modelelor electrice de serie produse în masă va avea loc în data de 29 iulie, atunci când vor fi publicate informaţii oficiale şi o galerie foto completă.

Preţurile noului i3 vor porni de la 34.950 de euro pe piaţa din Germania. Eticheta este valabilă pentru versiunea entry-level, oferită fără o autonomie extinsă. Asta înseamnă că pentru această sumă, clientul va primi un motor electric de 170 de cai putere, asistat de un set baterii litiu-ion, capabil să asigure o autonomie de 160 de kilometri.

Dacă pe piaţa mamă, Germania, i3 va fi aproape 35.000 de euro, în Marea Britanie a fost fixat un preţ de 25.680 de lire. Dincolo de Ocean, BMW i3 pleacă de la 42.275 de dolari, un preţ destul de piperat, care scade însă direct proporţional cu nivelul de ajutor financar oferit de statul american.

Preţurile vor fi ceva mai mari pentru versiunea cu autonomie extinsă a noului i3. Aceasta va folosi resursele unui motor de 650 cmc, împrumutat de la divizia BMW Moto a germanilor. Motorul cu ardere internă nu va acţiona roţile, însă va încărca bateria litiu-ion pentru a garanta o autonomie cuprinsă între 250 şi 300 de kilometri.

În ceea ce priveşte comercializarea produselor şi serviciilor BMW, germanii vor adopta pe viitor un model de vânzări multicanal care va cuprinde dealeri autorizaţi pentru modelele electrice „i”, un centru de prezentare (Customer Interaction Center / CIC), precum şi o platformă online. Toate canalele de vânzări vor fi conectate integral, iar clienţii vor avea posibilitatea să-şi personalizeze întregul proces de cumpărare pentru a-şi satisface cerinţele. Unele pieţe vor introduce şi o forţă mobilă de vânzări, alături de echipa de vânzări care va fi la dispoziţia clienţilor în showroom-urilor tradiţionale.

Categorii
Mașini Noi Saloane Auto

E oficial! Dacia Duster facelift debutează în septembrie, la Salonul de la Frankfurt

Duster, cel mai bine vândut model din gama Dacia și, totodată, din portfoliul întregului Grup Renault va fi actualizat în toamna acestui an. Potrivit unui comunicat remis de constructorul argeșean, debutul versiunii restilizate este programat pentru Salonul Auto de la Frankfurt, din septembrie.

La exterior, schimbările vor fi destul de discrete. Duster facelift va adopta grila mai elegantă de la recent lansatele Logan și Sandero 2, iar blocurile optice vor dispune, în premieră, de lumini de zi.

Marile noutăți vin la interior, acolo unde noul Duster își va întâmpina admiratorii cu o planșă de bord nouă și o antifonare mai bună. Consola centrală va fi reconfigurată pentru a integra display-ul tactil de 7 inci al centralei de comandă MediaNav, care va include sistem de navigație și conexiuni bluetooth/USB. Deasupra acesteia își va face apariția un spațiul util de depozitare.

O altă surpriză îi vizează pe fanii motoarelor alimentate cu benzină. Bătrânul 1.6 16V aspirat va fi, în sfârșit, scos la pensie, urmând să cedeze locul noului motor supraalimentat de 1,2 litri și 115 CP. Nu este exclusă opțiunea unei cutii automate EDC de ultimă generație, cu dublu ambreiaj. Pe frontul diesel, nu vor exista noutăți majore, însă actualele versiuni de 90 și 110 CP vor trece printr-o ușoară cură de eficientizare.

Dacia Duster facelift va fi oferită, în continuare, în versiuni cu tracțiune față sau integrală, iar prețurile nu vor fi majorate. În prezent, modelul de bază costă 11.200 de euro cu TVA.

Cu peste 155.000 de unități livrate în primele cinci luni din 2013, SUV-ul argeșean domină clasamentul celor mai vândute modele ale Grupului francez, reușind să devanseze nu doar Sandero (124.918), ci și nume cu tradiție mult mai îndelungată precum Clio (139.397) sau Megane (133.116).

Sursă foto: Autoblog.it

Categorii
Mașini Noi

BMW a lansat pachetul M pentru coupe-ul Seria 4

BMW ne pregăteşte de lansarea noului M4, urmaşul vechiului M3, cu introducerea unui pachet de accesorii pregătite de divizia de performanţă. Bavarezii propun o listă lungă de componente, capabile să sporească spiritul agresiv al coupe-ului.

Spoilerul frontal adoptă un look nou, o extensie inferioară şi beneficiază de prize de aer mai generoase. Nu lipsesc farurile cu xenon şi LED, jantele de 20 de inch şi aspectele cromate ale evacuării şi grilei. Pragurile laterale au fost înlocuite şi ele, oglinzile laterale au primit carcasă din fibră de carbon, iar portbagajul se bucură acum de un eleron discret. Pentru posterior, designerii BMW au inclus în pachetul M şi un deflector. Profilul este personalizat cu o bandă de culoare neagră, aplicată peste caroserie.

Interiorul primeşte un volan nou, cu trei spiţe, praguri personalizate cu litera M, pedale îmbrăcate în inox şi inserţii din fibră de carbon pentru mînerele schimbătorului şi frânei de mână.

Pachetul M aduce cu sine şi ceva îmbunătăţiri pentru gama de motorizări. Dieselul de 2.0 litri, regăsit pe versiunea 420d, primeşte 16 cai putere în plus şi 39 de Nm. Puterea maximă ajunge la 195 de cai, iar cuplul la 418 Nm. Omologul său pe benzină, responsabil cu animarea versiunii 428i, ajunge la 270 de cai şi 390 de Nm. Pentru vârful de gamă, unitatea de 3.0 litri, cu şase cilindri în linie, puterea urcă cu 35 de cai, până la 337 de cai, iar cuplul motor ajunge la 450 Nm.

Toate aceste îmbunătăţiri sunt obţinute cu ajutorul recalibrării sistemului ECU şi ajustărilor aduse sistemelor de evacuare.

Pachetul de accesorii M va suplini lipsa unei versiuni de performanţă M4 până, cel mai probabil, în primăvara anului viitor, când se aşteaptă ca modelul să debuteze în cadrul Salonului Auto de la Detroit.

Categorii
Mașini Noi

Range Rover Evoque Cabrio intră în producția de serie din 2014

Mezinul gamei Range Rover, best-seller-ul Evoque, va fi oferit într-o nouă declinare inedită de caroserie, un cabriolet cu patru locuri și plafon escamotabil din pânză, anunță surse neoficiale din cadrul companiei, citate de publicația britanică What Car.

Producția de serie va demara în 2014, noul model urmând fidel liniile conceptului Evoque Cabrio, prezentat în primăvara anului trecut, la Geneva.

Versiunea decapotabilă a lui Evoque va fi derivată din actuala variantă cu trei uși și va păstra soluția soft-top-ului electric, un plafon metalic fiind exclus, din motive de spațiu și complexitate a mecanismului de pliere.

Potrivit inginerilor de la Range Rover, rigiditatea torsională excelentă a caroseriei modelului Coupe va permite transformarea acestuia într-un cabriolet fără niciun fel de concesii în materie de siguranță sau dinamică.

Gama de motorizări va fi identică cu cea a versiunilor clasice cu trei și cinci portiere, clienții având de ales între două dieseluri de 2.2 litri (eD4 de 150 CP şi SD4 de 190 CP) şi un turbo pe benzină de 2.0 litri şi 240 CP.

Oficialii companiei britanice speră ca noul Evoque Cabrio să muște o felie consistentă din piața de cabriolete premium, dominată în prezent de rivali cu sânge teuton precum Audi TT Roadster sau BMW Seria 3 Cabrio.

Categorii
Lansari Romania Mașini Noi

Jeep Grand Cherokee facelift – lansare oficială pe piața românească

După ce a debutat în primăvara acestui an la Salonul Auto de la Geneva, noul Jeep Grand Cherokee facelift a ajuns şi în România. SUV-ul americanilor îşi propune să fure din publicul unor modele consacrate, cum sunt Toyota Land Cruiser şi Volkswagen Touareg.

Faceliftul aduce cu sine o faţă nouă pentru Grand Cherokee. Acesta dispune acum de o grilă proaspătă, de un spoiler redesenat, de lumini LED diurne, înglobate în blocurile optice, precum şi de stopuri distincte.

Pentru interior, Jeep a pregătit un volan complet nou, cu trei spiţe, materiale evoluate calitativ, lemn superior şi tapiţerie din piele fină, botezată natura Plus. Tot la nivel estetic se poate nota şi prezenţa unor instrumente de bord digitale şi a unui ecran tactil de 8.4 inch.

Gama de motorizări disponibilă în România va include doar două motorizări. Primul este un diesel V6 de 3.0 litri, capabil să dezvolte 250 de cai putere la 4000 de rotaţii şi un cuplu motor de 550 Nm pe o plajă de turaţii cuprinsă între 1800 şi 2800 de rotaţii. Unitatea este oferită doar alături de cutia automată cu opt rapoarte, capabilă să-i garanteze SUV-ului un consum mediu de 7.5 litri/100 de km şi o rată a emisiilor de 198 k/km.

Cel de-al doilea motor disponibil pe piaţa din România este performantul Hemi V8 de 6.4 litri, capabil să garanteze 468 de cai putere la 6250 de rotaţii şi un cuplu motor de 624 Nm la 4100 de rotaţii. Nici din această ecuaţie nu lipseşte cutia automată cu 8 rapoarte, de provenienţă ZF. Ea ajută SUV-ul să accelereze de la 0 la 100 de km/h în 5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 257 km/h. Valoarea medie a consumului ajunge la 14 litri/100 de km.

Preţurile noului Grand Cherokee facelift pleacă de la 54.000 de euro cu TVA inclus, pentru dieselul V6 în varianta Limited. Oferta promoţională reduce însă valoarea la 48.600 de euro. Modelul mai este disponibil şi alături de variantele Overland, cu un preţ de 64.000 de euro, şi Summit, disponibil de la 69.000 de euro. Pentru cei care se gândesc deja la V8-ul Hemi trebuie să îşi facă socoteli începând cu 74.700 de euro, aceasta fiind şi cea mai scumpă alternativă din gama SUV-ului.


Categorii
Mașini Noi

Acceleraţie 0-100 km/h în 4 secunde

Mercedes a dezvăluit astăzi cea mai puternică versiune a noii generaţii S-klasse. Este vorba despre derivatul de performanţă S63 AMG, cel mai nou membru al diviziei sportive Mercedes. Aşteptat să debuteze oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, noua generaţie S63 AMG vine să satisfacă nevoia de adrenalină a clienţilor din segmentul berlinelor de lux.

La nivel exterior, noul model plusează cu un spoiler frontal mult mai agrsiv, cu prize mari de aer, cu praguri mai mari, cu jante de 19 inch din aliaj şi cu un set de evacuări pătrate duble, ce oferă nu doar un look distinct, ci şi un sunet inconfundabil.

Acceleraţie 0-100 km/h în 4 secunde

Deşi multora le va veni greu să creadă, AMG oferă sub capota lui S63 AMG un motor ce respectă normele de poluare Euro 6. Este vorba despre propulsorul V8 de 5.5 litri, capabil să dezvolte 585 de cai putere şi un cuplu motor impresionant, de 900 Nm. Bagajul de putere îi permite limuzinei să accelereze de la 0 la 100 de km/h în doar 4.4 secunde. Atunci când în ecuaţie intervine şi tracţiunea integrală 4Matic, cifrele se îmbunătăţesc, acceleraţia până la 100 de km/h realizându-se în 4 secunde. Viteza maximă este limitată la 250 de km/h.

Consum mediu: 10 litri/100 de km

Resursele sunt administrate cu ajutorul unei cutii automate cu şapte rapoarte, AMG Speedshift MCT, disponibilă alături de trei moduri de funcţionare: C – Controlled Efficiency, S – Sport şi M – Manual. Pentru a reduce emisiile, dar şi consumul în regim urban, S63 AMG vine şi cu funcţie start-stop în standard. În aceste condiţii, valoarea medie a consumului şi emisiilor este de 10 litri/100 de kilometri, respectiv 237 g/km. În cazul versiunii cu tracţiune integrală 4Matic, eficienţa este mai scăzută: 10.3 litri/100 de km şi emisii de 242 g/km.

Pentru a obţine valori optime de eficienţă, Mercedes s-a gândit şi la reducerea drastică a masei totale. Comparativ cu vechiul S63 AMG, noul model este mai uşor cu 100 de kilograme. Totul graţie folosirii unor componente mai uşoare (baterie şi sistem de frânare) şi a aluminiului la nivelul caroseriei. Toate aceste măsuri reduc masa totală la 1970 de kilograme, în cazul variantei cu ampatament normal şi rezervor de 90 de litri plin.

Discuri de frână de 420 mm

Pentru a putea ţine în frâu pachetul tehnologic şi resursele generoase, Mercedes oferă opţional şi un pachet de frâne din carbon ceramic, cu discuri de 420 mm. Nu lipseşte nici sistemul de ajustare a suspensiei, Magic Body Control, care scanează suprafaţa de rulare cu ajutorul unei camere video, ajustând instant setarea amortizoarelor.

Noul Mercedes S63 AMG va fi dezvăluit la Frankfurt, urmând ca debutul său pe piaţa europeană să se facă până la sfârşitul acestui an. Preţurile nu au fost făcute publice, momentan.

Categorii
Lansari Romania Mașini Noi

Poezie tehnică – perfecțiune on și off-road

Noul Range Rover Sport, cel mai rapid și mai dinamic model din istoria casei britanice, a fost lansat oficial pe piața din România, în cadrul unei gale exclusiviste dedicate clienților fideli și presei de specialitate. Invitatul de onoare a fost Excelența Sa Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la București.

Prețul de pornire a fost stabilit la 63.116 euro cu TVA, o cotație extrem de competitivă care dă noului model șansa de a susține ținta de vânzări de cel puțin 130-150 unități Range Rover Sport, anunțată de importatorul local, Premium Auto, pentru acest an. Primele livrări vor avea loc în septembrie.

Modelul de bază, TDV6, animat de un V6 diesel de 3 litri și 258 CP va fi, însă, disponibil abia din ianuarie 2014, la debut, noul model fiind oferit alături de două motorizări pe benzină și una diesel, toate în configurații nobile cu șase sau opt cilindri. Tot din 2014, gama va fi extinsă, în premieră, cu un model hibrid și un diesel SDV8 de 4,4 litri și 339 CP.

Cea mai accesibilă versiune actuală, S 3.0 l S/C, costă 63.860 de euro, cu toate taxele incluse. Sub capota acesteia se ascunde un V6 turbo pe benzină, de 3 litri și 340 CP. Pentru modelul de top, un V8 supraalimentat pe benzină de 5 litri și 510 CP, socotelile pornesc de la 94.240 de euro cu TVA, iar dieselul SDV6 de 3 litri și 292 CP poate fi achiziționat începând de la 74.400 de euro.

Toate motoarele sunt cuplate exclusiv la o cutie automată cu opt trepte, furnizată de specialiștii de la ZF.

Poezie tehnică – perfecțiune on și off-road

Noul Range Rover Sport are la bază aceeaşi arhitectură PLA (Premium Lightweight Arhitecture) folosită şi de a patra generaţie a fratelui mai mare Range Rover, însă mai puțin de un sfert din componente sunt comune, fanii luxului britanic având, practic, de ales între două fațete diferite ale aceleași rețete de succes: confortul suprem (Range Rover) sau sportivitatea (RR Sport).

Doar 14,9 centrimetri despart din punct de vedere al lungimii cele două modele. În schimb, ampatamentul mai mare al noului Sport a deschis noi orizonturi în materie de spațiu și confort și a permis adăugarea unei configuraţii cu şapte locuri (1.860 euro).

Faţă de vechiul model, construit pe platforma heavy-duty T5 a actualului Land Rover Discovery 4, versiunea de bază a noii generații este mai uşoară cu până 420 kilograme. Aceasta cântărește puţin peste 2 tone, Range Rover fiind primul constructor care a avut curajul să arunce în lupta pentru supremația clasei premium un SUV cu caroserie din aluminiu.

Suspensia pneumatică reglabilă, ce permite variații ale gărzii la sol cuprinse între 115 și 178 mm (până la setarea maximă de 278 mm), tracțiunea integrală și sistemul Terrain Response 2 (cu selector pentru moduri distincte de funcționare/tracțiune) sunt standard, indiferent de versiune.

Clienții pot opta pentru două tipuri de sisteme 4×4: P1 (645 euro pentru SDV6 și V6 S/C) – cu reductor și distribuție variabilă/automată 58%/42% a cuplului față/spate, în funcție de condițiile de rulare; P2 (4.588 euro pentru SDV6) – cu reductor, diferențial blocabil pe spate, Torque Vectoring, Dynamic Response (bare stabilizatoare active) și Wade Sensing, sistem ce monitorizează și estimează în permanență adâncimea vadurilor de apă ce urmează să fie traversate.

Garda la sol uriașă (maximum 278 mm) și unghiurile de atac și trecere excelente (33/27/31 grade), tipice unui off-roader autentic, îi permit noului Range Rover Sport să sfideze legile fizicii și să ajungă acolo unde niciun alt concurent direct nu va reuși.

Dotări și gadgeturi de ultimă generație

Noul Range Rover Sport pune la dispoziția clienților săi patru versiuni de echipare, S, SE, HSE și Autobiography, plus pachetul Dynamic (viteză maximă mai mare, Dynamic Response, program Dynamic, etriere roșii, jante din aliaj de 21 inci) pentru HSE și Autobiography.

Pe lângă o lungă listă de dotări standard (climatizare automată, cruise control, senzori de parcare, cruise control, touchscreen de 5 inci și navigație, tapițerie din piele, jante din aliaj de 19, 20 sau 21 inci), Range Rover oferă o paletă impresionantă de dotări opționale (selecție): vopsea metalizată (1.178 euro), sistem audio profesional Meridian cu 23 de difuzoare și 1700W (de la 4.200 euro), trapă panoramică (2.108 euro), faruri cu xenon adaptive (1.736 euro), cruise control adaptiv cu functie queue assist/frânare automată în caz de urgență (2.108 euro), tuner TV (1.116 euro) etc. VEZI AICI LISTA COMPLETĂ DE DOTĂRI ȘI PREȚURI!

Categorii
Lansari Romania Mașini Noi

Gadgeturi și linii de echipare noi

BMW a dezvăluit ultimul secret al noii generații X5, prețul de pornire pentru piața din România: 63.364 de euro cu TVA, cotație valabilă pentru versiunea entry-level inițială, xDrive30d, animată de un diesel de 3 litri și 258 CP.

Din decembrie, BMW va oferi și o variantă mai ieftină, cu tracțiune spate, intitulată sDrive25d. Este vorba despre dieselul bi-turbo de 2 litri și 218 CP, prezent și pe frații mai mici X1 și X3. Acesta promite un consum mediu de 5,6 l/100 km și emisii record de 149 g/km CO2.

Cel mai scump X5, versiunea xDriveM50d tri-turbo de 381 CP și 740 Nm, costă 89.155 euro cu toate taxele incluse. Fanii motoarelor alimentate cu benzină sunt ceva mai norocoși, pentru modelul de top xDrive50i (V8 benzină bi-turbo de 4,4 litri și 450 CP) socotelile pornind de la 80.786 euro cu TVA.

Din punct de vedere tehnic, BMW mizează totul pe cartea ecologiei şi pune accentul pe reducerea drastică a consumului şi a emisiilor poluante. Toate motoarele îndeplinesc normele de poluare Euro6, valabile abia din septembrie 2014 și sunt mai economice decât cele pe care le înlocuiesc. Noul X5 M50d consumă cu 0,8 l/100 km mai puțin, iar modelele xDrive30d vor fi cu 1,2 l/100 km mai economice. Și modelul de vârf xDrive50i va avea nevoie de 2,1 l mai puțin carburant pentru a parcurge 100 km, în ciuda plusului considerabil de 43 CP și 50 Nm în raport cu vechiul model de 407 CP.

Excelenta transmisie automată cu opt trepte, furnizată de ZF, va fi standard pentru toate versiunile.

Gadgeturi și linii de echipare noi

Respectând tiparul lansat odată cu noile Seria 1 şi Seria 3, clienţii pot opta pentru pachetul M Sport și două linii distincte de echipare, denumite sugestiv, în funcţie de caracteristici: Design Pure Experience și Design Pure Excellence.

BMW oferă trei tipuri de ornamente, disponibile în funcție de ambianța sau linia de echipare aleasă: Oxide Silver mat, lemn Poplar Grain și aluminiu satinat Hexagon, toate accentuate în partea inferioară de o suprafață glossy, de culoare neagră.

Display-ul „plutitor” de 10,25 inci, poziţionat deasupra consolei centrale, va fi inclus în pachetul de dotări standard, alături de cea mai recentă versiune a centralei de comandă iDrive, dotată cu controller multi-touch senzitiv și funcție de recunoaștere a caracterelor.

Pe lunga listă de dotări opționale se regăsesc un Head Display full color, cu opțiuni noi de afișare și un spectru cromatic lărgit, un sistem Night Vision care detectează mai eficient oamenii și animalele de pe carosabil, cruise controlul activ cu funcție Stop&Go și frânare automată pentru prevenirea coliziunilor iminente. Din noiembrie va fi disponibil și asistentul Traffic Jam, care va menține automat mașina pe banda sa de rulare, inclusiv în viraje.

Farurile bi-xenon vor fi standard pentru modelele de top, contra cost fiind disponibile blocuri optice adaptive full LED de ultimă generație.

Noul X5 va ajunge în showroomuri în a doua jumătate a lunii noiembrie, însă clienții din România vor putea comanda deja a treia generație a SAV-ului bavarez începând de luna viitoare.

Categorii
Mașini Noi

Reţeta viitorului BMW M4 se va axa pe o masă redusă şi pe mai multă putere

BMW nu a dorit să facă publice prea multe informaţii despre viitorul M3. A ţinut însă să îşi pregătească fanii cu schimbarea de nume ce se va consemna odată cu sosirea noii generaţii. Astfel, vechiul şi legendarul M3 se va numi M4 şi va avea la bază modelul Seria 4, varianta coupe a actualului Seria 3.

Într-un interviu acordat celor de la Top Gear Marea Britanie, Matt Collins, managerul diviziei engleze BMW, a declarat că publicul trebuie să se obişnuiască cu schimbarea de nume. „Este o decizie pe care publicul trebuie să o respecte. Sunt o mulţime de lucruri cu care publicul a fost nevoit să se obişnuiască. Spre exemplu, trecerea de la motoarele aspirate la cele turbo. Sunt de părere că esenţa literei M, sinonimă cu performanţă auto înaltă, va exista mereu, chiar dacă anumite componente individuale se vor schimba,” a declarat Collins.

Acelaşi oficial a ţinut să precizeze că, odată cu noua generaţie, se vor schimba multe trăsături ale coupe-ului de performanţă. În loc să se axeze pe oferirea unei puteri mai mari, viitorul BMW M4 va prefera să se dedice scăderii masei totale. Collins susţine că M4 se va concentra asupra oferirii unei performanţe de top cu ajutorul unei mase reduse.

Primele speculaţii susţin că valoarea maximă a masei nu va depăşi 1300 de kilograme. De asemenea, despre putere se spune că va fi livrată de un motor cu şase cilindri în linie, supraalimentat, capabil să dezvolte 450 de cai putere şi 550 de Nm, nu cu mult peste ce găseam pe vechiul M3.