Categorii
Industrie Piata Auto

Rezultate Volkswagen Group 6 luni: Creștere globală de 5,4%, scăderi pentru mărcile VW și Skoda

Volkswagen Group a anunțat rezultatele financiare după primele 6 luni ale anului, confirmând tendința crescătoare a grupului, cu 5,4%, în ciuda „unei competiții intense și a unei situații economice dificile”. Mai multe mărci ale VAG au înregistrat scăderi de vînzări și de profit.

Livrările de automobile la nivel global ale grupului Volkswagen au crescut la 4,8 milioane unități, cu 5,4% mai multe decât în perioada similară a anului trecut, iar cota de piață a mărcilor grupului a crescut la 12,7%. Martin Winterkorn, președintele Consiliului de Administrație al Volkswagen AG a declarat că „am făcut progrese considerabile, după un început de an mai slab”.

Din punct de vedere financiar, compania a avut venituri din vânzări, în primele 6 luni, de 98,7 miliarde euro, în creștere față de anul trecut cu 3,3 miliarde, iar profitul operațional s-a ridicat la 5,8 miliarde euro, cu 700 milioane de euro mai mic. Cifrele de profit nu includ cotele de profit din China, din cadrul companiilor joint-venture (2,4 miliarde euro). Profitul înainte de taxe s-a ridicat la 6,6 miliarde euro (față de 10,1 miliarde anul anterior, când includea și valoarea opțiunilor Porsche). Profitul net al VW a fost de 4,8 miliarde euro.

Divizia Auto a raportat lichidități de 11,3 miliarde euro, cu 0,7 miliarde mai mult decât valoarea lichidităților pe întreg anul 2012. Investițiile în Divizia Auto au fost de 3,9 miliarde euro, mai mari cu 500 milioane decât anul trecut, și s-au îndreptat în special către unitățile de producție și modelele care se lansează în 2013 și 2014, dar și către dezvoltarea de modele ecologice.

Marca principală, VW, a vândut 2,4 milioane de automobile în primul semestru, în scădere cu 1,7 procente (40.000 unități) față de perioada similară din 2012. În schimb, Audi a crescut cu 2,1 procente, la 692.000 vehicule, la care se adaugă alte 197.000 automobile construite în China de FAW – Volkswagen. Skoda a înregistrat o scădere mai pronunțată decât VW, 11,1%, respectiv 362.000 de vehicule, cu o scădere serioasă a profitului de la 449 milioane de euro la 243 milioane de euro. SEAT a crescut vânzările la 244.000 de unități, iar pierderile au fost reduse ușor, de la 42 milioane anul trecut, la 40 milioane de euro în 2013. Și Bentley a vândut în scădere, 4.200 de mașini (cu 600 mai puține), cu un profit ușor crescut (58 milioane de euro).

Marca Porsche, aflată în primul an complet în grupul Volkswagen, dovedește din nou că este cel mai profitabil brand auto, generând 1,3 miliarde euro profit, cu numai 78.000 vehicule vândute.

La capitolul Vehicule Comerciale, rezultatele au fost aproximativ identice cu semestrul 1 din 2012:  220.000 vehicule vândute, față de 228.000, și un profit de 246 milioane euro, față de 242 milioane anterior.

Mărcile de camioane Scania și MAN au vândut împreună 103.000 vehicule, cu o creștere la Scania și o mică scădere la MAN. 

Categorii
Analize Piata Auto

Piața internă de mașini second-hand a scăzut cu 40% față de anul trecut

Analiza datelor statistice MAI, privind înmatriculările de autoturisme, realizată de Autobis pentru primele 6 luni ale anului arată că piața auto second-hand a fost afectată la fel de mult precum cea de mașini noi, cu efecte economice ușor de măsurat. Una dintre concluziile studiului Autobis făcut pe aceste date confirmă faptul că măsurile guvernului de stimulare a vânzărilor de automobile noi (timrbul de mediu și Rabla) au condus la efecte contrare.

După 6 luni și aproape tot atâtea de aplicare a timbrului de mediu, plus o lună de aplicare a noului Program Rabla, piața auto a scăzut dramatic, într-un an în care prognozele inițiale erau optimiste, jucătorii din piață sperând măcar la o stagnare a vânzărilor.

În ciuda concluziilor unor articole, analize și comentarii mai puțin aprofundate asupra cifrelor statistice ale MAI (DRPCIV), apărute în ultima perioadă, ambele segmente ale pieței auto (mașini noi și mașini second-hand), la fel de importante în opinia noastră, au scăzut în comparație cu anul trecut și mai ales, în comparație cu anii de boom economic.

Piața totală de automobile second-hand, extrem de importantă pentru fluxul complet al pieței, inclusiv pentru crearea de oportunități pentru piața de mașini noi, prin ciclul de vînzare – revânzare (de exemplu: o companie nu-și va reînnoi flota decât atunci când va reuși să vândă flota veche în condiții legale și comerciale corecte) a coborât la un nivel mediu lunar de circa 33.000 de unități, cel mai scăzut nivel de la intrarea României în UE. Efectele acestei scăderi sunt dezastruoase atât pentru industriile conexe (service, carburanți, uleiuri, piese auto, asigurări etc.), cât și pentru încasările bugetare (taxe de înmatriculare, impozite, taxe de drum, TVA), scăderea medie fiind de 25% în comparație cu anul 2012. Chiar dacă în ultimii 5 – 6 ani au existat fluctuații între importuri și reînmatriculări, în funcție de modificările legislative, totalul pieței de autoturisme rulate s-a menținut, până anul trecut, la un nivel de peste 40.000 de unități lunar. Odată cu introducerea timbrului de mediu, aceasta a scăzut de la 54.000 mașini în decembrie anul trecut, la 32.000 de mașini în ianuarie 2013, iar nivelul s-a menținut scăzut pe parcursul ultimelor luni. Practic, cea care a suferit cel mai mult a fost piața internă de mașini rulate, politica de taxe (timbrul de mediu) împingând cumpărătorii către importuri. Scăderea netă a pieței de autoturisme rulate la 6 luni a fost de 36.835 autoturisme, adică tot atâtea mașini care nu au mai generat venituri în economie. Scăderea procentuală a volumului în primele 6 luni a fost de 15,5%, această valoare fiind dată, de fapt, de blocarea pieței interne de mașini rulate. Reînmatriculările (vânzările de mașini rulate pe piața internă) au fost cu 40% mai puține în primul semestru din 2013, față de perioada similară din 2012. Cauza principală este introducerea taxei de timbru și pentru aceste mașini, în unele cazuri valoarea acestei taxe fiind aberantă. 

Segmentul de autoturisme rulate importate a avut o creștere relativ mică, de 16%, față de 2012, pe fondul modificării politicii de taxe, respectiv odată cu diminuarea serioasă, din luna martie, a cuantumului taxei de înmatriculare (timbrul de mediu) pentru mai multe categorii de mașini (non-Euro, Euro1 și Euro2). Cu toate acestea, nivelul importurilor de autoturisme second-hand este departe de nivelurile înregistrate în anii de vârf, 2008 – 2010, când au fost înmatriculate și peste 50.000 de mașini rulate din import într-o singură lună.

Categorii
Mașini Noi Piata Auto

BMW a publicat preţurile noului i3, primul său model electric de serie

BMW a publicat astăzi preţul viitorului său model electric i3 pe cele mai importante pieţe ale lumii. Constructorul bavarez pregăteşte debutul maşinii urbane cu zero emisii în luna noiembrie. Până atunci, vom avea parte de o lansare oficială în trei dintre cele mai importante oraşe ale lumii, Londra, Beijing şi New York, dar şi de un debut live în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, programat să îşi deschidă porţile în luna septembrie.

Primul contact cu modelul care sparge gheaţa pentru BMW în segmentul modelelor electrice de serie produse în masă va avea loc în data de 29 iulie, atunci când vor fi publicate informaţii oficiale şi o galerie foto completă.

Preţurile noului i3 vor porni de la 34.950 de euro pe piaţa din Germania. Eticheta este valabilă pentru versiunea entry-level, oferită fără o autonomie extinsă. Asta înseamnă că pentru această sumă, clientul va primi un motor electric de 170 de cai putere, asistat de un set baterii litiu-ion, capabil să asigure o autonomie de 160 de kilometri.

Dacă pe piaţa mamă, Germania, i3 va fi aproape 35.000 de euro, în Marea Britanie a fost fixat un preţ de 25.680 de lire. Dincolo de Ocean, BMW i3 pleacă de la 42.275 de dolari, un preţ destul de piperat, care scade însă direct proporţional cu nivelul de ajutor financar oferit de statul american.

Preţurile vor fi ceva mai mari pentru versiunea cu autonomie extinsă a noului i3. Aceasta va folosi resursele unui motor de 650 cmc, împrumutat de la divizia BMW Moto a germanilor. Motorul cu ardere internă nu va acţiona roţile, însă va încărca bateria litiu-ion pentru a garanta o autonomie cuprinsă între 250 şi 300 de kilometri.

În ceea ce priveşte comercializarea produselor şi serviciilor BMW, germanii vor adopta pe viitor un model de vânzări multicanal care va cuprinde dealeri autorizaţi pentru modelele electrice „i”, un centru de prezentare (Customer Interaction Center / CIC), precum şi o platformă online. Toate canalele de vânzări vor fi conectate integral, iar clienţii vor avea posibilitatea să-şi personalizeze întregul proces de cumpărare pentru a-şi satisface cerinţele. Unele pieţe vor introduce şi o forţă mobilă de vânzări, alături de echipa de vânzări care va fi la dispoziţia clienţilor în showroom-urilor tradiţionale.

Categorii
Piata Auto TOP 5

TOP 50 – Cele mai vândute mașini în primele 6 luni din 2013

2013 nu este nici pe de parte un an strălucit pentru industria auto, având un nivel al vânzarilor comparabil cu cel de acum 10 ani. Cu toate acestea, mai există români care cumpără mașini noi. Iată care sunt cele mai vândute 50 de modele de automobile, din perioada ianuarie – iunie 2013, potrivit înmatriculărilor MAI, statistici prelucrate de Autobis.

Un clasament al celor mai bune 50 de modele este neobișnuit în România, dar a devenit un instrument util pe mai toate piețele europene, unde statisticile sunt extrem de utile profesioniștilor. Am decis să lărgim topurile pe care le prezentăm lunar, pentru a oferi o privire de ansamblu mult mai largă asupra a ceea ce se întâplă în industria locală de automobile, și includem aici și constructorii, dar și rețeaua de comercianți de automobile.

Un număr de aproape 25.000 de autoturisme au fost cumpărate de români în primele 6 luni din acest an, poate ceva mai multe, dacă ținem cont de statisticile APIA, care au un decalaj generat de cele 30 de zile de la cumpărare la înmatriculare. Așa cum ne-am obișnuit în ultimii aproape 10 ani, de când a fost lansat modelul Dacia Logan, acesta este best seller, fiind preferat de peste 3.500 de români. Celelalte modele care îi urmează în clasament sunt și ele destul de cunoscute: Dacia Duster,  Skoda Octavia, VW Golf și din nou Dacia cu Sandero. De altfel, marca Dacia se află în clasamentul Top 50 cu toate cele 5 modele de pasageri ale sale, și pe bună dreptate.

Dacă privim clasamentul din punctul de vedere al outside-rilor, al modelelor care trebuie să facă față celebrității unora din mașinile cu succes în Europa, observăm că VW Jetta are o poziție destul de bună, explicabil pentru o țară care îndrăgește sedanurile de orice lungime, la fel de bine observă mai multe modele Hyundai prezente pe diferite poziții, grație în special prețurilor raportate și la o calitate recunoscută deja, și mai observăm mașinile Toyota, cu un marketshare mai bun decât cel pe care marca japoneză îl are în Europa.

Categorii

Clasele prezente cu preponderență în top 50 al autoturismelor sunt deja clasice pentru piața noastră. Clasa compactă rămâne liderul pieței, în ciuda faptului că am poziționat Logan la clasa B (fiind derivată din Sandero). Octavia, Golf, Focus sunt doar câteva din numele care dau consistență acestui segment. De cealaltă parte avem concurența, segemntul SUV-urilor, care a ajuns să acapareze un procent însemnat din piața auto globală. Dacia Duster, dar și SUV-urile premium au atras la fel de mulți cumpărători – alături de clasicele deja Tiguan sau ix35 – precum clasa compactă.

Categorii
Piata Auto

Prima revenire a pieței auto, în iunie, comparativ cu mai, nu acoperă scăderea semestrială de 20%

Prima jumătate a anului 2013 s-a încheiat într-un mod mult mai dramatic decât era prevăzut de principalii actori la sfârșitul anului trecut. Dacă în urmă cu 6 luni reprezentanții companiilor producătoare și a celor care importă autovehicule erau convinși că nimic nu mai poate duce în jos piața de automobile, iată că la jumătatea anului piața înregistrează o scădere de aproape 20 de procente.

Cel mai important este faptul că măsurile introduse de guvern cu susținerea și lobby-ul industriei auto nu au avut efectul scontat, atât în ceea ce privește vânzările de mașini noi, cât și în direcția stopării importurilor de automobile second-hand.

După ce MAI, prin DRPCIV, a anunțat un volum al înmatriculărilor de 3.967 de autoturisme, în luna iunie, aproximativ jumătate din cele care se înregistrau cu un an înainte (-45,85%), respectiv 24.549 autoturisme pe toate cele 6 luni (cu 26,37% mai puține decât în 2012, în intervalul similar), acum și APIA confirmă starea proastă a pieței, prin prisma livrărilor raportate de companii.

Astfel, chiar dacă la un nivel ușor redus, scăderea a fost de 19,4%, comparativ cu anul anterior. Singurul indicator pozitiv, care poate da mici speranțe celor din industrie este creșterea din iunie față de mai, cu 11,9% la autoturisme și 17% la vehicule comerciale, ceea ce poate însemna că a fost atinsă limita de jos a curbei de scădere. Motivul real al acestei ușoare reveniri este demararea, cu foarte mare întârziere, a Programului Rabla, program care a amânat pentru foarte multă lume decizia de cumpărare a unei mașini noi.

Potrivit cifrelor APIA, sunt câteva mărci care au profitat mai mult de pe urma acestui program, respectiv Dacia, cu o creștere de 33,5% față de mai, Renault, cu 24,3%, Ford, cu 16,7%. Aceste mici plusuri nu reușesc, însă, deocamdată, să acopere pierderea anuală. Trei dintre cele mai mari mărci de pe piață, Skoda, Ford și Renault, au fiecare peste 30% mai puține mașini vândute în comparație cu 2012. Singura marcă aflată în creștere la nivelul celor 6 luni este Opel (+3%).

Categorii
Mașini Noi Piata Auto

Skoda aduce schimbări modelului Rapid, pentru a contracara declinul vânzărilor

Constructorul ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen, a înregistrat scăderi constante în acest an, în ciuda celor două lansări importante de care a beneficiat, respectiv Rapid, anul trecut, și Octavia, anul acesta.

Înainte de publicarea rezultatelor pe primele 6 luni ale anului, Skoda avea o scădere de aproximativ 3 procente, în luna mai, cu 79.100 de unități vândute. În total, la nivel global, vânzările Skoda au atins 377.200 vehicule, în scădere față de anul trecut. Cea mai importantă piață, cea europeană, a adus o scădere de 6% pe primele 5 luni, după ce și în mai a fost înregistrat un rezultat negativ, de – 5,3%. E drept, pierderea a fost sub media pieței, Volkswagen, de exemplu, fiind una dintre mărcile cu procente în minus mai mari (-7%), însă în același timp, una dintre mărcile concurente, Dacia, a înregistrat o creștere de 16% în Europa, în mai, și 17,5% pe tot anul.

Pe de altă parte, una dintre piețele pe care Skoda miza, vorbim aici despre India, este de asemenea în scădere, în ciuda faptului că beneficiază de modele special construite. Un exemplu este Rapid, a cărui versiune locală pierde în fața publicului local. Atât Rapid, cât și Fabia și Yeti au scăzut în primele 5 luni ale anului cu 58%, respectiv, 5% și 46%.

Unul dintre motive ar putea fi prețul mult prea mare al noului Rapid. Acesta ar trebui să concureze cu noa Dacia Logan, însă diferența de preț dintre cele două este uriașă, evident în defavoarea Skoda. În același timp, noua Octavia nu aduce nimic spectaculos, intrând într-o concurență puternică cu modelul Volkswagen Jetta, cu care se canibalizează din ce în ce mai mult, inclusiv la preț.

Un argument în acest sens este piața din Germania, unde Skoda a înregistrat creșteri în acest an, beneficiind puternic de pe urma imaginii grupului din care face parte și furând din cota de piață a modelului Jetta.  

Skoda a anunțat pentru acest nu mai puțin de 8 noutăți, inclusiv face-lift-uri și versiuni de caroserie, cele mai multe fiind ale sedanului compact, Octavia (RS, combi, 4×4), dar și ale face-liftului Superb. Micul sedan de clasă B, Rapid, care anticipează și viitorul hatchback Fabia, va primi și el o nouă versiune de motorizare, 1.6 TDI, de 90 CP, dar, cel mai important, va primi o restilizare la interior și noi echipamente, la numai un an de la lansare. Acest lucru sugerează o nouă strategie pentru acest model, una mai potrivită cu prețurile afișate, dar care o îndepărtează de clienții potențiali.

Categorii
Mașini Noi Piata Auto

Skoda aduce schimbări modelului Rapid, pentru a contracara declinul vânzărilor

Constructorul ceh Skoda, parte a grupului Volkswagen, a înregistrat scăderi constante în acest an, în ciuda celor două lansări importante de care a beneficiat, respectiv Rapid, anul trecut, și Octavia, anul acesta.

Înainte de publicarea rezultatelor pe primele 6 luni ale anului, Skoda avea o scădere de aproximativ 3 procente, în luna mai, cu 79.100 de unități vândute. În total, la nivel global, vânzările Skoda au atins 377.200 vehicule, în scădere față de anul trecut. Cea mai importantă piață, cea europeană, a adus o scădere de 6% pe primele 5 luni, după ce și în mai a fost înregistrat un rezultat negativ, de – 5,3%. E drept, pierderea a fost sub media pieței, Volkswagen, de exemplu, fiind una dintre mărcile cu procente în minus mai mari (-7%), însă în același timp, una dintre mărcile concurente, Dacia, a înregistrat o creștere de 16% în Europa, în mai, și 17,5% pe tot anul.

Pe de altă parte, una dintre piețele pe care Skoda miza, vorbim aici despre India, este de asemenea în scădere, în ciuda faptului că beneficiază de modele special construite. Un exemplu este Rapid, a cărui versiune locală pierde în fața publicului local. Atât Rapid, cât și Fabia și Yeti au scăzut în primele 5 luni ale anului cu 58%, respectiv, 5% și 46%.

Unul dintre motive ar putea fi prețul mult prea mare al noului Rapid. Acesta ar trebui să concureze cu noa Dacia Logan, însă diferența de preț dintre cele două este uriașă, evident în defavoarea Skoda. În același timp, noua Octavia nu aduce nimic spectaculos, intrând într-o concurență puternică cu modelul Volkswagen Jetta, cu care se canibalizează din ce în ce mai mult, inclusiv la preț.

Un argument în acest sens este piața din Germania, unde Skoda a înregistrat creșteri în acest an, beneficiind puternic de pe urma imaginii grupului din care face parte și furând din cota de piață a modelului Jetta.  

Skoda a anunțat pentru acest nu mai puțin de 8 noutăți, inclusiv face-lift-uri și versiuni de caroserie, cele mai multe fiind ale sedanului compact, Octavia (RS, combi, 4×4), dar și ale face-liftului Superb. Micul sedan de clasă B, Rapid, care anticipează și viitorul hatchback Fabia, va primi și el o nouă versiune de motorizare, 1.6 TDI, de 90 CP, dar, cel mai important, va primi o restilizare la interior și noi echipamente, la numai un an de la lansare. Acest lucru sugerează o nouă strategie pentru acest model, una mai potrivită cu prețurile afișate, dar care o îndepărtează de clienții potențiali.

Categorii
Analize Legislație Piata Auto Taxa Auto

Marea Taxă de Timbru și Noul Program Rabla au îngenuncheat piața auto

O scădere fără precedent a pieței auto din ultimii 4 ani s-a înregistrat în luna mai, și această evoluție se prefigurează și pentru iunie. Motivele nu mai sunt un secret pentru nimeni: noile politici de taxe și de mediu destinate industriei auto.

Înmatriculările din luna mai au fost cu 47% mai puține decât cele de anul trecut, scăderea fiind cea mai mare pentru o singură lună, de la declanșarea crizei din 2009. În primele luni din 2010 se înregistrau scăderi între 50 și 80%, însă ulterior, ritmul de scădere s-a calmat. Acum, conjunctura extrem de nefavorabilă a adâncit major piața auto, în ciuda speranțelor unor jucători de a beneficia de avantaje de pe urma celor două măsuri ale guvernului Ponta: Marea Taxă de Timbru și Noul Program Rabla. Am scris acest din urmă program cu majuscule pentru că prezentarea sa la momentul inventării noilor condiții s-a făcut cu atât de mare suficiență, încât părea că va genera o explozie de vânzări pe piața auto. Incapacitatea de a implementa de la cap la coadă oricare măsură coerentă pentru a stimula piața auto și-a spus cuvântul și aici, și iată că după aproape jumătate de an, avem o scădere record în mai, o diminuare anualizată de 20%, când toată lumea spera că mai rău decât în 2012 nu se poate, avem o piață auto internă blocată, astfel că nu poate fi închis cercul mecanismelor de piață vehicule rulate – vehicule noi. Ba mai mult, avem și o creștere a importurilor de mașini second-hand pe segmentele cele mai poluante, euro 1 și euro2.

Nu se mai cumpără nici premium

Dacă analizăm cifrele pentru fiecare marcă, observăm că nici măcar mărcile premium nu mai fac față acestei crize profunde de pe piață. Cu excepția Mercedes-Benz și Mini (nu punem la socoteală Lancia și Lexus, care au vândut 4 și, respectiv, 5 mașini), toată lumea a ieșit cu minus. Avem pierderi masive de clienți, de peste 50%, la nu mai puțin de 10 mărci, dintre care cel puțin 3 sunt mărci de volum (Chevrolet, Skoda și Renault), celelalte fiind mărci destul de prezente pe piață (Volvo, Citroen, Suzuki, Subaru, Seat, Nissan și Alfa Romeo). De asemenea, cele mai mari două mărci de pe piață, Dacia și Volkswagen, au scăzut cu peste 40 de procente. Mesajul acestei situații este descifrat cu ajutorul Noului Program Rabla. Cei mai mulți dintre clienții mărcilor de volum așteptau și un tichet Rabla. Acesta nu mai vine, deoarece nu doar că au fost alocate puține anul acesta, dar s-au distribuit doar un sfert din ele. Adică doar circa 5.000 de mașini pot fi cumpărate cu discountul de 1.500 de euro acordat de guvern pe baza voucherelor.

Prognoză de vânzări în 2013: 50.000 de autoturisme

Raportările APIA (vânzări declarate) confirmă și ele situația dramatică. Livrările mărcilor autohtone (Dacia și Ford) au o scădere de peste 50%, iar cele de mașini importate au un minus de 34%. Singurele două modele cu succes la public sunt Dacia Sandero, un veritabil hit al acestui an, și Hyundai i20, o mașină care are un discount uriaș în acest moment.

Din acest punct, soluțiile sunt, probabil, foarte puține, iar celelalte măsuri ale guvernului (deducere TVA, deducere leasing etc.) contribuie și ele la amânarea sau chiar anularea deciziei de achiziție de vehicule. Dacă scăderea de până acum, 20%, se va menține până la sfârșitul anului (ceea ce este dificil de realizat), piața va ajunge într-un punct incredibil, de aproximativ 50.000 de autoturisme vândute.

Cea mai mare scădere din Europa

În contextul pieței europene, România a reușit și aici să atragă atenția, cu cea mai mare scădere din luna mai. Piața europeană de automobile este în continuare în criză și fiecare stat face eforturi pentru a contracara efectele acestei crize. Sunt câteva țări care reușesc să vândă în creștere în continuare. Marea Britanie, în special, deoarece este o piață mare, cu efecte proporționale în Europa, dar și Finlanda, Estonia, Ungaria, Belgia, Slovenia și Suedia sunt pe plus, iar Danemarca, Slovacia și Grecia au scăderi apropiate de zero. La polul opus, se găsesc Austria și Franța, cu -10%, apoi, Irlanda, Bulgaria și Olanda, cu scăderi ceva mai mari, de 20 – 30%, iar la coada clasamentului Cipru și România, cu peste 40% mai puțin decât în luna mai din 2012, în contextul în care știm bine situația din Cipru. Dacă ținem cont de faptul că în România exsită stabilitate economică, sunt prognozate chiar și unele creșteri mici la nivelul consumului, singurele explicații pentru ceea ce se întâmplă țin de două lucruri: activitatea celor care vând mașini și politica de taxe și subvenții.

Categorii
Industrie Piata Auto

Volkswagen a produs 30 de milioane de unităţi Golf

În anul 1974, Volkswagen lansa un model care avea să-i aducă un succes nemăsurat şi un impresionant număr de clienţi. Se numea Golf şi în prezent a ajuns la a şaptea generaţie. Modelul german concurează pentru titlul de cea mai vândută maşină din lume, în cei 39 de ani de carieră devenind un adevărat best-seller pe multe din pieţele mondiale.

Recordul de producţie bifat recent de Volkswagen confirmă asta. Germanii au anunţat că la uzina din Wolfsburg a luat naştere exemplarul Golf cu numărul 30 de milioane. Un record absolut pentru Volkswagen, dar şi pentru orice constructor european. Exemplarul, un Golf TDI Bluemotion a fost prezent în cadrul unui eveniment de tipul ”Porţi deschise”, urmând ca apoi să fie expus în cadrul muzeului auto din Wolfsburg.

Martin Winterkorn, preşedintele Volkswagen, a declarat cu ocazia evenimentului: „Istoria Golf-ului nostru este sinonimă cu istoria progresului automobilului. Cu inovaţii ca tracţiunea faţă, regăsită pe prima generaţie, sistemul ESC de control al stabilităţii, dieselul TDI introdus pe a treia generaţie, cutia cu dublu ambreiaj de pe a patra generaţie şi sistemul de siguranţă Automatic Post-Collision Braking al noii generaţii, Golf a continuat să definească progresul”.

Acelaşi Winterkorn a ţinut să precizeze că, de-a lungul anilor, s-au vândut, în medie, aproximativ 2000 de Golf-uri în fiecare zi, la nivel mondial.

Categorii
Piata Auto

Ssang Yong revine printr-un nou importator

Brandul sud-coreean Ssang Yong are un nou importator oficial pe piața locală, Wallis Automotive Europe, distribuitorul oficial al mărcii și în țara vecină, Ungaria.

Ssang Yong a dispărut anul trecut din România, după ce Auto Italia (în 2011) și, ulterior, New Kopel au renunțat la statutul de importator, ca urmare a vânzărilor extrem de slabe.

Primii dealeri sunt localizați în București și Constanța, fiind vorba despre concesionarii multimarcă Auto Cobălcescu (Dacia, Renault, Nissan, Saab -service, Suzuki) și Expocar Trade (Opel, Chevrolet, Mazda, Suzuki). Rețeaua Ssang Yong va fi extinsă până la finele anului în curs cu alte trei centre de vânzări și service partenere.

Construim o nouă rețea de dealeri în orasele mai mari din țară, Iași, Bacău, Brașov, Cluj Napoca, Oradea și Timisoara, prin care va fi disponibilă întreaga gamă a automobilelor de teren Ssangyong.„, au declarat oficialii Wallis Automotive Europe.

În România vor fi disponibile toate modelele comercializate în Europa din noua gamă de produse Ssangyong: SUV-ul compact Korando, SUV-ull full size Rexton W și pick-ul Actyon Sports.

Cel mai ieftin model, Korando, este propus la un preț de pornire apropiat de cel al rivalilor europeni și chiar de cel al best-seller-ului Dacia Duster: 17.990 de euro cu TVA. Cotația este, însă, valabilă pentru modelul de bază pe benzină XGi de 2 litri și 149 CP, cu tracțiune față. Sistemul de tracțiune integrală este oferit contra cost pentru suma de 1.700 euro. Dieselul entry-level de 2 litri și 149 CP pleacă de la 19.490 de euro, iar pentru motorizarea diesel de top (e-XDi/175 CP) socotelile pornesc de la 21.190 euro cu toate taxele incluse. Nivelul de top, DLX Plus, costă 24.690 de euro.