Categorii
Piata Auto

Dacia înregistrează creșteri de 19,2% în Germania

Luna mai a fost de bun augur pentru constructorul de la Mioveni. Vânzările Dacia au crescut cu aproape 20% în Germania, depășind pragul de 4.000 unități, în condițiile unui declin general de 9,9% al pieței.

Concret, Dacia a comercializat 4.193 de mașini luna trecută în patria VW-urilor. Cota de piață a atins 1,5%, în timp ce livrările companiei în perioada ianuarie-mai s-au apreciat cu 9,3%, de la începutul anului 18.802 de nemți alegând produsele mărcii autohtone.

Anul trecut, Germania a acaparat 13% din totalul vânzarilor Dacia și a devenit a doua piață de desfacere ca mărime pentru producătorul argeșean.

Topul țărilor unde Dacia are succes este dominat, în continuare, de Franța, cu 37.179 de unității comercializate în primele cinci luni ale anului. Dacia se poate mândri și cu cel mai mare avans din Hexagon, înmatriculările de mașini noi produse sub sigla constructorului de la Mioveni apreciindu-se cu 18,1%.

La nivel global, Dacia a vândut 359.822 de mașini în 2012, cu 4,8% mai mult decât în 2011. Doar 6% dintre acestea au rămas în România, unde Dacia și-a păstrat, totuși, statutul de lider al pieței.

Categorii
Piata Auto

Porsche România deschide în Pipera cel mai mare centru auto de lux din Europa de Est

Porsche Inter Auto România va inaugura pe data de 10 mai cel mai mare centru auto din Sud-Estul Europei dedicat exclusiv mărcilor premium. Situat la doar 350 de metri de actualul sediu PBN, noul complex Porsche Pipera va găzdui spaţii de prezentare şi service pentru mărcile de lux ale Grupului Volkswagen – Audi, Porsche, Bentley şi Lamborghini.

Odată cu mutarea în casă nouă a mărcilor Audi şi Seat, locul acestora în centrul Porsche Bucureşti Nord va fi luat de Skoda şi Seat, care vor fi aduse, astfel, alături de brandul-mamă, Volkswagen, în efortul de a concentra întregul portofoliu al grupului german în spaţii învecinate, situate în aceeaşi zonă a capitalei. Vechiul showroom Skoda-Seat Porsche Aviaţiei, din intersecţia Şoseaua Pipera – Blvd. Barbu Văcărescu, a fost închis.

“În prima decadă a lunii mai încheiem o etapă dintr-un proces amplu de transformare şi extindere a prezenţei noastre în zona de Nord a Bucureştiului. Finalizarea centrului Porsche Pipera – o investiţie importantă a Grupului Volkswagen – a coincis cu extinderea portofoliului nostru de mărci pe segmentul de lux, dar şi cu actualizarea identităţii vizuale şi a standardelor de prezentare a altor mărci pe care le comercializăm. Clienţii noştri vor beneficia de spaţii extinse de prezentare, de un număr mai mare de posturi de service şi de un depozit mai mare de piese de schimb originale.”, a declarat Dana Cortina, director general Porsche Inter Auto.

Porsche România a investit 15 milioane de euro pentru a ridica un centru ultramodern, proiectat conform celor mai ridicate standarde actuale din industrie. Complexul din Pipera acoperă nu mai puţin de 50.000 mp, suprafaţă ce include un showroom de peste 11.500 mp şi un depozit de piese de 800 mp.

Categorii
Industrie Piata Auto

Record de producţie pentru Suzuki, în 2012

Constructorii premium nu sunt singurii jucători din industrie care se pot lăuda cu rezultate record, Suzuki, producătorul nipon recunoscut pentru gama de modele dedicate preponderent traficului urban, anunţând atingerea celui mai ridicat volum de producţie din istoria companiei.

În anul fiscal anterior, încheiat la finele lunii martie, Suzuki a produs 2,878,435 de maşini, la nivel global, o creştere de 2,7% comparativ cu perioada aprilie 2011-martie 2012. Producţia din ţara natală s-a apreciat cu 2,3% (1.044.117 unităţi), în timp ce uzinele Suzuki din Europa au asamblat cu 2,9% mai multe maşini decât în 2011 (1.834.318 unităţi).

Anul fiscal 2012 a fost de bun augur şi în privinţa vânzărilor, livrările globale ale companiei nipone depăşind pragul de 2,66 milioane de unităţi (+3,9%). Rezultatul pozitiv a fost influenţat de succesul din ţara natală şi de ascensiunea unor pieţe emergente precum Thailanda sau India.

Situaţia nu a fost la fel de roză şi în ţările membre UE, pieţe unde în primele trei luni ale anului în curs înmatriculările Suzuki au înregistrat un declin puternic de 14,6%.

Roata norocului s-ar putea, însă, întoarce din nou în favoarea constructorului nipon odată cu lansarea noii generaţii SX4, un crossover compact croit pe gustul clientelei europene.

Mai mare şi mai încăpător decât fostul model, noul SX4 va fi oferit în compania a două motoare moderne de 1,6 litri, unul alimentat cu benzină şi celălalt cu motorină. Vor fi disponibile atât versiuni cu tracţiune faţă, cât şi integrală, iar cutia manuală cu şase trepte poate fi înlocuită, opţional, cu o transmisie automată CVT.

Categorii
Piata Auto

Creştere de 6,6% pentru profitul Honda în primul trimestru

Honda a încheiat primul trimestru cu un profit net de 75,7 miliarde de yeni (760 de milioane de dolari), o creştere de 6,6% comparativ cu cele 71,5 miliarde de yeni din perioada ianuarie-martie 2012. Succesul a fost alimentat de vânzările excelente din Statele Unite şi de deprecierea rapidă a yenului pe pieţele internaţionale.

Moneda niponă a pierdut aproximativ 14% din valoare în raport cu dolarul, de la începutul anului, devalorizare ce a ajutat Honda să exporte modelele produse în Japonia la preţuri sub nivelul celor din 2012, încasând totodată mai mulţi bani graţie conversiei avantajoase a profiturilor obţinute peste hotare.

Profitul net pentru întregul an fiscal martie 2012-martie 2013 s-a apreciat spectaculos cu 73.6%, până la 367,15 miliarde de yeni, echivalentul a peste 3,69 miliarde de dolari.

În Statele Unite, vânzările Honda au atins pragul de 337.651 de maşini, cu 5,5% mai mult decât în primele trei luni ale anului trecut, rezultat ce confirmă ţelul ambiţios impus pentru 2013 – depăşirea recordului de 1,55 milioane de unităţi livrate în 2007.

Cele mai apreciate modele rămân CR-V, proaspăt declarat cel mai vândut SUV din lume în 2012, şi Accord, limuzina care se bucură de o explozie de 36% a cererii din Statele Unite.

Honda se aşteaptă ca livrările globale să depăşească 4,4 milioane de vehicule în perioada martie 2013-martie 2014, fiind anticipat un plus de 10% faţă de cele 4,01 milioane de unităţi consemnate în anul fiscal anterior, încheiat la finele lunii martie.

Potrivit primelor estimări, veniturile nete ale companiei vor atinge 580 de miliarde de yeni sau 5,9 miliarde de dolari (+58%), iar cifra de afaceri a constructorului nipon va creşte cu 22,5%, până la 12,1 trilioane de yeni.

Honda va contracara declinul vânzărilor din China şi Europa prin extinderea prezenţei din Asia şi America de Nord. Capacităţile actuale de producţie din cele două regiuni vor fi mărite în perioada următoare prin extinderea liniilor de asamblare din Malayezia şi deschiderea a două uzine complet noi, în Mexic şi Thailanda.

Profitul Ford s-a apreciat cu 15% în primul trimestru, în ciuda pierderilor din Europa

Rezultatele financiare trimestriale raportate de Ford au depăşit orice aşteptări, profitul net al companiei urcând cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 1,6 miliarde de dolari, echivalentul a 1,2 miliarde de euro. Vânzările record din Statele Unite au contrabalansat pierderile de 462 milioane de dolari din Europa.

Succesul din ţara natală a împins profitul diviziei nord-americane peste pragul de 2,44 miliarde de dolari, cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei. Vârful precedent, de 2,33 miliarde, a fost atins în 2012. Vânzările s-au apreciat cu 11%, cota de piaţă deţinută de Ford majorându-se la 16,2%. Startul promiţător susţine targetul optimist stabilit pentru 2013, anul acesta urmând să devină, potrivit estimărilor oficiale, al cincilea în care profitul Ford se va menţine la cote record.

Cifra de afaceri la nivel global a fost de 35,8 miliarde de dolari, o creştere de 10%, comparativ cu rezultatul din 2012. Profitul operaţional de 2,15 miliarde de dolari echivalează, însă, cu o scădere de 6%, consecinţă directă a contracţiei severe înregistrate de pieţele din Europa şi America de Sud, acolo unde Ford a înregistrat pierderi de 462, respectiv 218 milioane de dolari.

Rezultate negative din Europa reflectă costurile ridicate din regiune, cheltuieli ce includ planurile de restructurare, vânzările aflate în picaj şi ratele de curs nefavorabile. Pierderile nu se vor opri aici, Ford estimând pierderi de aproximativ 2 miliarde de dolari pentru divizia europeană, în 2013 – peste nivelul de 1,75 de miliarde raportat în 2012.

Pentru a readuce subsidiara din Europa la profit, Ford a demarat un amplu program de reducere a cheltuielilor, plan ce vizează închiderea a trei uzine şi lansarea noului Mondeo, model amânat mai bine de un an din pricina includerii fabricii unde era asamblată generaţia actuală pe lista neagră a facilităţilor de producţie a căror activitate va fi suspendată în viitorul apropiat.

Categorii
Piata Auto

Profitul Dacia a crescut cu 0,7% în 2012

Dacia a încheiat anul trecut cu un profit net de 277,2 de milioane de lei, cu 0,7% peste rezultatul din 2011. Performanţa este cu atât mai lăudabilă, cu cât cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 3,3%, iar cheltuielile salariale au urcat la 42 de milioane de lei, de la 680 de milioane, la 722 de milioane de lei.

Vânzările companiei au totalizat 308.976 de unităţi, ceea ce se traduce printr-o scădere de 5,7% faţă de nivelul din perioada ianuarie-decembrie 2011. Dintre acestea, 287.000 de maşini au plecat la export, pe plan local Dacia comercializând 21.308 de vehicule.

Cel mai vândut model rămâne Dacia Duster (133.250 de unităţi), în ciuda unei scăderi de 35.320 de unităţi comparativ cu anul anterior. Podiumul a fost completat de Logan (56.911 de unităţi) şi Sandero (50.855 unităţi).

Cifra de afaceri a constructorului de la Mioveni a scăzut cu 3,3%, de la 13,17 miliarde lei la 12,7 miliarde lei. Convertită în euro, cifra de afaceri din 2012 ar fi cu 8% mai mică decât cea din 2011 (3,1 miliarde de euro versus 2,8 miliarde de euro).

Rezultate Dacia în 2012

  • – Cifră de afaceri în lei: 12.742.145.319
  • – Cifră de afaceri în lei: 2.859.547.872
  • – Profit net în lei: 277.239.794
  • – Profit net în euro: 62.217.188
Categorii
Industrie Piata Auto

Opel mizează pe piaţa din Rusia pentru a contracara declinul din Europa de Vest

Opel îşi întoarce privirea către Est şi mizează pe creşterea pieţelor din Rusia şi Turcia pentru a reveni la profit. Noua strategie va ajuta divizia europeană a americanilor de la General Motors să contrabalanseze declinul vânzărilor din Vestul Europei prin majorarea exporturilor.

„Pentru Opel, Rusia este extrem de importantă. În câţiva ani, piaţa din Rusia ar putea deveni chiar mai mare decât cea din Germania.”, a declarat pentru cotidianul Bild Dan Akerson, preşedintele General Motors.

Anul trecut, Opel a vândut 80.000 de maşini în Rusia, rata de creştere a brandului fiind de două ori mai rapidă decât cea a pieţei locale. Potrivit lui Karl-Thomas Neumann, şeful companiei, Opel este privit ca un brand 100% german, cu o imagine suprinzător de apropiată de cea a „conaţionalilor” premium, situaţie similară cu cea din Turcia, unde livrările au depăşit 50.000 de unităţi în 2012.

Opel va continua campania de expansiune pe noi pieţe, după ce anul trecut a demarat exportul gamei actuale de modele către Australia, Chile, Singapore şi Emiratele Arabe Unite.

Dan Akerson este „mai convins ca niciodată” că planul de redresare al companiei germane Opel va da roade. „Statutul de companie auto globală obligă GM să aibă o prezenţă semnificativă în Europa, atât în materie de dezvoltare, cât şi în vânzări sau producţie.”, a adăugat Akerson.

Săptămâna trecută, General Motors a anunţat investiţii de 4 miliarde de euro în subsidiara sa europeană. Fondurile alocate pentru următorii trei ani vor da un suflu nou constructorului din Russelsheim. Modernizarea liniilor actuale de producţie şi reînnoirea gamei de modele sunt priorităţile principale, până în 2016, Opel urmând să lanseze nu mai puţin de 23 de modele şi 13 motorizări noi.

Categorii
Piata Auto

Profitul Dacia a crescut cu 0,7% în 2012

Dacia a încheiat anul trecut cu un profit net de 277,2 de milioane de lei, cu 0,7% peste rezultatul din 2011. Performanţa este cu atât mai lăudabilă, cu cât cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 3,3%, iar cheltuielile salariale au urcat la 42 de milioane de lei, de la 680 de milioane, la 722 de milioane de lei.

Vânzările companiei au totalizat 308.976 de unităţi, ceea ce se traduce printr-o scădere de 5,7% faţă de nivelul din perioada ianuarie-decembrie 2011. Dintre acestea, 287.000 de maşini au plecat la export, pe plan local Dacia comercializând 21.308 de vehicule.

Cel mai vândut model rămâne Dacia Duster (133.250 de unităţi), în ciuda unei scăderi de 35.320 de unităţi comparativ cu anul anterior. Podiumul a fost completat de Logan (56.911 de unităţi) şi Sandero (50.855 unităţi).

Cifra de afaceri a constructorului de la Mioveni a scăzut cu 3,3%, de la 13,17 miliarde lei la 12,7 miliarde lei. Convertită în euro, cifra de afaceri din 2012 ar fi cu 8% mai mică decât cea din 2011 (3,1 miliarde de euro versus 2,8 miliarde de euro).

Rezultate Dacia în 2012

  • – Cifră de afaceri în lei: 12.742.145.319
  • – Cifră de afaceri în lei: 2.859.547.872
  • – Profit net în lei: 277.239.794
  • – Profit net în euro: 62.217.188
Categorii
Piata Auto

General Motors redevine lider de vânzări în China, devansând Grupul Volkswagen

General Motors a revenit pe prima poziţie în topul vânzărilor din China, după mai bine de trei trimestre petrecute în umbra eternului rival Volkswagen. Succesul gigantului american a fost alimentat de cererea neaşteptat de mare pentru modelele Buick, asamblate pe plan local.

Primul trimestru a marcat atingerea unui nou record de vânzări pentru General Motors, care a comercializat 816.373 de maşini, cu 9,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Şi Grupul Volkswagen a raportat vânzări în creştere cu 21% pe piaţa din China, în total, compania germană livrând peste 770.000 de unităţi în perioada ianuarie-martie 2013. Rezultatul pozitiv nu a fost însă suficient pentru a contracara ofensiva GM, care a reuşit să devanseze la limită, cu numai 5,7 procente, VAG.

Începutul promiţător din primul trimestru le dă speranţe oficialilor GM, care speră să îşi păstreze statutul de lider al pieţei chineze până la finele anului.

Ritmul de creştere de 11%, înregistrat de Volkswagen, a fost depăşit în martie de avansul general al pieţei, care, potrivit primelor estimări, va depăşi în acest pentru prima dată pragul istoric de 20 de milioane de unităţi. Unul dintre motive este deficitul de imagine adus de acţiunea masivă de recall ce a afectat luna trecută peste 600.000 de maşini Volkswagen, rechemate în service pentru probleme cu cutiile de viteze DSG, operaţiune ce va costa compania germană cel puţin 600 de milioane de dolari.

China reprezintă, în continuare, cea mai mare piaţă de desfacere, atât pentru General Motors, cât şi pentru Grupul Volkswagen.