Categorii
Tehnologie VIDEO

Un român de 19 ani a inventat cel mai ieftin sistem de conducere autonomă din lume

Tot mai multe companii încearcă să aducă pe piață sisteme sofisticate care ar putea prelua într-o bună zi sarcina de a conduce vehiculele, fără intervenția șoferului. Mașinile autonome rămân, însă, o utopie, de vină fiind costurile ridicate de cercetare. Ionut Budișteanu, un român în vărstă de 19 ani din Vâlcea, își propune să revoluționeze întreaga industrie, creând un sistem de conducere autonomă simplu și ieftin.

Recunoașterea meritelor tânărului inventator român nu a întârziat să apară, ideea sa cucerind deja marele premiu, în valoare de 75.000 de dolari, oferit de Intel la ediția din acest an a Târgului Internațional de Sțiință și Inginerie.

Budișteanu a înlocuit camerele scumpe cu vedere la 360 grade și radarele 3D cu soluții accesibile, aflata la îndemâna oricui. O simplă cameră web este responsabilă pentru identificarea obiectelor de dimensiuni reduse aflate pe carosabil, în timp ce un radar low-cost, în valoare de 3.000 euro, detectează obstacolele mari, clădirile sau formele de relief cu care s-ar putea intersecta mașina.

Proiectul tânărului român democratizează, practic, tehnologia mașinii autonome, și reduce posibilitatea apariției greșelilor provocate de șoferi, în încercarea de a reduce semnificativ numărul accidentelor rutiere grave produse zilnic pe drumurile din întreaga lume. Potrivit unui studiu din 2004, peste 2,5 milioane de oameni sunt uciși anual din vina unor erori umane.

Ionut Budișteanu este convins că sistemul pe care l-a inventat poate fi aplicat cât de curând pe scară largă, grație prețului său extrem de redus.

Categorii
Mașini Noi VIDEO

Performanţe demne de un supercar

Pentru a celebra aşa cum se cuvine cele patru decenii scurse de la lansarea primei generaţii 911 Turbo, Porsche a pregătit fanilor săi un model Turbo complet nou, bazat pe seria 991.

Cel mai puternic şi mai rapid 911 Turbo din istorie va fi oferit în două versiuni de putere – 520 sau 560 CP, exclusiv în compania cutiei PDK cu dublu ambreiaj, şapte trepte, padele şi funcţie coasting. Iată că domnia recent lansatului GT3 în topul celor mai potente declinări ale celebrului Porsche 911 a fost mai scurtă decât ne-am fi putut închipui.

Performanţe demne de un supercar

Porsche nu renunţă la tradiţie nici în cazul top-modelului 911 Turbo, „inima” noului model fiind acelaşi twin-turbo boxer cu şase cilindri, prezent şi pe GT3. Cilindreea de 3,8 litri a rămas neschimbată, însă consumul a scăzut cu 16%, iar puterea a crescut până la 520 CP, în cazul versiunii entry-level, sau 560 CP, pentru varianta de vârf, Turbo S – de două ori mai mulţi cai putere decât oferea prima generaţie, lansată în urmă cu 40 de ani.

Bineînţeles, bagajul de resurse impresionant va fi dublat de performanţe ce ar face să pălească de invidie chiar şi un supercar. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h nu va dura mai mult de 3,2 secunde (3,1 secunde pentru Turbo S), în timp ce viteza maximă va depăşi cu lejeritate pragul de 300 km/h, mai precis 317 km/h, în cazul lui Turbo S.

Tren de rulare complet recalibrat

În dulcele stil 911 Turbo, tracţiunea integrală PTM va fi standard. Noul diferenţial central electronic multi-disc răcit cu apă permite transmiterea cuplului exclusiv la puntea sau roata cu cea mai mare aderenţă pentru o perioadă mai lungă de timp, fără riscul supraîncălzirii.

Modificările aduse navei-amiral 911 nu se opresc, însă, aici. Creşterea dimensiunilor exterioare (lăţime mai mare cu 28mm comparativ cu Carrera 4) a impus o reconfigurare de substanţă a trenului de rulare. Ampatamentul a fost majorat cu 100 mm (2.450 mm), iar ecartamentul faţă spate depăşeşte sensibil valorile afişate de modelul anterior (1.490/1.550 mm). Pasajele roţilor proeminente au permis instalarea unor jante cu diametrul de 20 inci. Structura caroseriei realizată parţial din aluminiu a dus la economii consistente de greutate, astfel încât masa totală a maşinii nu va depăşi cele 1.570 kg ale generaţiei precedente.

Pachetul Sport Chrono, standard pentru Turbo S şi opţional pentru Turbo, aduce în plus frâne ceramice, faruri Full-LED şi şasiul adaptiv PDCC (Porsche Dynamic Chassis Control), care foloseşte bare anti-ruliu active hidraulice pentru a elimina, practic, ruliul caroseriei.

În plus, noul Turbo preia de la fratele GT3 direcţia electro-mecanică „integrală”. La viteze de până la 50 km/h, roţile din spate virează în sens invers celor din faţă, ceea ce facilitează manevrele în spaţii înguste. Peste pragul de 80 km/h, roţile posterioare brachează maximum 2,8 grade în aceeaşi direcţie cu cele anterioare, pentru un plus de stabilitate şi agilitate care îi permite noului model să parcurgă un tur de circuit pe celebra buclă de nord de la Nurburgring în mai puţin de 7 minute şi 30 de secunde, performanţă superioară celei atinse de vechiul supercar Carrera GT.

Noul 911 Turbo este echipat şi cu un pachet aerodinamic activ, un eleron escamotabil cu trei trepte de înălţime/înclinare şi un spoiler frontal reglabil în trei poziţii diferite fiind responsabile pentru crearea unei apăsări aerodinamice superioare la viteze ridicate.

Finisare perfectă, debut la Frankfurt

La interior, norocoşii proprietari vor fi întâmpinaţi de capitonaje ce frizează perfecţiunea, dar şi de câteva gagdet-uri noi: sistem audio profesional Burmester, asistent pentru faza lungă, parcare automată şi cruise control adaptiv, cu funcţie de recunoaştere a semnelor de circulaţie.

Debutul oficial al noului Porsche 911 Turbo va avea loc în septembrie, la Frankfurt, iar primele comenzi vor fi onorate imediat după închiderea celui mai important Salon din această toamnă. Pe pieţele din Spania şi Olanda, preţurile estimative de pornire variază între 186.093 şi 223.967 de euro.

Categorii
Industrie Transporturi VIDEO

Nissan Leaf, cel mai nou membru al flotei de taxiuri agreate de Primăria din New York

Nissan a dat startul unui program pilot ce vizează integrarea maşinilor electrice în actuala flotă de taxiuri agreate de municipalitatea din New York, şase exemplare Leaf urmând să îi deservească timp de un an pe locuitorii din „Big Apple”, în încercarea de a dovedi eficienţa metodelor de propulsie alternative.

Primul client oficial al unui taxi electric a fost chiar primarul oraşului, Michael Bloomberg, el însuşi un susţinător al maşinilor cu emisii zero. „Acesta este taxi-ul pentru ziua de poimâine!”, a declarat Bloomberg, vizibil entuziasmat de plimbarea făcută la bordul noului Leaf.

Pe lângă cele şase maşini, Nissan a furnizat şi trei încărcătoare rapide, instalate la extremităţile Manhattan-ului. Nissan Leaf oferă o autonomie maximă de 230 de kilometri, în condiţiile în care media traseelor zilnice parcurse de un taximetrist din New York nu depăşeşte pragul de 160 de kilometri, iar bateriile litiu-ion pot fi încărcate la 80% din capacitate în doar 30 de minute.

Potrivit estimărilor oficiale, până în 2020, unul din trei taxiuri new-yorkeze va fi alimentat cu energie electrică, primăria angajându-se să extindă semnificativ reţeaua de puncte de încărcare rapidă disponibile în prezent.

„Tot ce ne mai rămâne de făcut este să convingem taximetriştii să insereze în programul zilnic pauzele necesare pentru încărcarea bateriilor.”, a adăugat David Yassky, şeful comisiei de certificare a taximetrelor şi limuzinelor din New York.

Categorii
Mașini Noi VIDEO

Un plus de eleganţă şi sportivitate

A sosit momentul unei renovări de substanţă pentru bestsellerul Porsche Panamera. Sub caroseria întinerită se ascund o serie de modificări tehnice menite să readucă modelul german în vârful segmentului de lux.

Un plus de eleganţă şi sportivitate

Primul set de fotografii oficiale ne dezvăluie un update discret, dar de efect, ce foloseşte ca principală sursă de inspiraţie conceptul Panamera Sport Turismo, lansat în toamna anului trecut, la Paris.

La exterior, privirea ne este atrasă imediat de perechea inedită de admisii laterale şi de noile blocuri optice full LED cu design agresiv. Paraşocurile şi stopurile au fost şi ele retuşate, totul pentru un aer mai modern, în ton cu stilul inaugurat recent de noile 911 şi Boxster.

Aspru criticat în trecut, posteriorul beneficiază acum de linii mai curate, iar poziţionarea ceva mai inspirată a plăcuţei de înmatriculare, integrată acum direct în centrul difuzorului inferior de culoare neagră, aduce un binevenit plus de eleganţă.

Considerat încă un etalon de finisare şi stil, interiorul nu a trecut prin modificări de amploare, accentul fiind pus pe crearea unei colecţii mai generoase de nuanţe şi materiale ce pot fi combinate după bunul plac al clienţilor aflaţi în căutarea luxului absolut.

Cei care preferă confortul banchetei din spate vor avea la dispoziţie o nouă versiune cu ampatament lung, intitulată Executive. Aceasta va putea fi comandă exclusiv în compania modelelor Panamera 4S şi Panamera Turbo şi va aduce suspensie pneumatică standard şi o distanţă cu 15 cm mai generoasă între puntea din faţă şi cea din spate.

Motorizări economice, model hibrid

Gama actuală de motorizări, cu puteri cuprinse între 250 şi 550 CP, a fost revizuită pentru un plus de performanţă şi de eficienţă. Un V6 bi-turbo de 3 litri va înlocui clasicul V8 aspirat de 4,8 litri şi 400 CP, folosit în prezent de versiunile Panamera S şi 4S. Acesta va fi cu 18% mai economic, deşi puterea şi cuplul maxim au crescut până la 420 CP şi 520 Nm.

La debut, Panamera Diesel se va folosi de serviciile motorului actual de 3 litri şi 250 CP. Din 2014, însă, Porsche va introduce în gamă un nou diesel mai potent, care va livra o putere maximă de 300 CP.

Marea noutate este  un model hibrid, de tip plug-in, ce poate fi alimentat inclusiv de la prizele obişnuite. Botezat Panamera S E-Hybrid, acesta va fi echipat cu o baterie litiu-ion de ultimă generaţie, cu capacitatea de 9,4 kWh. Durata de reîncărcare variază între 2 ore şi jumătate şi patru ore, în funcţie de sursa de energie aleasă – o staţie rapidă sau o priză convenţională.

Un V6 clasic, cu compresor mecanic, ce dezvoltă 333 CP, va lucra în tandem cu un motor electric de 95 CP. Puterea totală a întregului ansamblu atinge pragul de 416 CP, totul în condiţiile unui consum mediu record de numai 3,1 l/100 km. Noul Panamera S E-Hybrid va putea parcurge maximum 36 de kilometri în modul de rulare exclusiv electric, la viteze de până la 135 km/h. Performanţele nu vor fi nici ele de neglijat. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h durează 5,5 secunde, iar viteza maximă este de 270 km/h.

Porsche Panamera Facelift va sosi în showroomurile din întreaga lume în luna iulie, debutul oficial fiind programat pe data de 19 aprilie, la Salonul Auto de la Shanghai.

1 Comentariu Mașini Noi VIDEO

Renault TwinFun, conceptul care anticipează viitorul Twingo cu tracţiune spate

Renault TwinFun, conceptul care anunţă liniile noului Twingo, a fost surprins pe străzile din Madrid în timpul unei şedinţe foto-video oficiale, cu mai bine de trei luni înaintea debutului de la Goodwood Festival of Speed.

Construit pe o nouă arhitectură revoluţionară, împărţită cu viitorul Smart ForFour, mezinul casei franceze va fi repoziţionat ca un model inovativ şi sportiv, cu reale pretenţii premium.

Astfel, viitorul Twingo va trece, în premieră, de la configuraţia clasică cu tracţiune faţă la cea cu motor amplasat în spate şi tracţiune pe puntea posterioară, arhitectura sa inedită urmând să îi aducă un plus de credibilitate absolut necesar pentru recâştigarea unei poziţii fruntaşe în segment. Anul trecut, Twingo a fost devansat de Fiat Panda, Fiat 500 şi VW Up!, iar vânzările au scăzut cu 31%, la nivel european fiind livrate aproximativ 92.569 de exemplare.

Designul este un omagiu adus legendarului Renault 5. TwinFun reînvie spiritul ilustrului său înaintaş prin profilul extrem de dinamic, cu o lunetă puternic înclinată şi o linie neobişnuit de plonjată a plafonului. Senzaţia este amplificată de proiectoarele de ceaţă suplimentare şi eleronul supradimensionat, moştenite direct din lumea raliurilor. Modelul de serie va renunţa doar la artificiile de design specifice unui show-car, liniile conceptului anticipând destul de fidel exteriorul noului Twingo.

Renault va asambla viitorul Twingo în uzina proprie din Novo Mesto, Slovenia, alături de următoarea generaţie Smart ForFour. Noul model va fi lansat în 2014, un an mai târziu faţă de termenul stabilit iniţial.

Categorii
Mașini Noi VIDEO

Noul Range Rover Sport va fi lansat pe 26 martie, la Salonul Auto de la New York

Salonul Auto de la New York (29 martie-7 aprilie) va găzdui premiera mondială a noului Range Rover Sport, cel mai rapid şi mai dinamic model din istoria companiei. Noul model va rula în avanpremieră pe străzile din Manhattan cu trei zile înainte, pe 26 martie.

Alegerea metropolei americane reflectă importanţa pe care Range Rover o acordă continentului Nord American, cea mai mare piaţă de desfacere pentru celebra marcă britanică.

Fratele mai mare, Range Rover, prezent peste Ocean din luna decembrie, se bucură deja de o primire extrem de călduroasă. Stocurile dealerilor s-au epuizat rapid, iar primele exemplare livrate în acest an vor ajunge la clienţi abia în luna iunie. Cel mai ieftin Range Rover disponibil în State Unite, varianta HSE, costă 88.545 de dolari.

Noul Sport are la bază aceeaşi arhitectură PLA (Premium Lightweight Arhitecture) folosită şi de a patra generaţie a modelului de top Range Rover, urmând să fie produs pe aceeaşi linie de asamblare, în uzina de la Solihull, Marea Britanie. Faţă de vechiul model, construit pe platforma heavy-duty T5 a actualului Land Rover Discovery 4, versiunea de bază a noii generaţii (diesel V6) va fi mai uşoară cu 300 kilograme, urmând să cântărească puţin peste 2 tone.

Pentru a putea concura de la egal cu rivalii germani, noul model va fi oferit, încă de la debut, în versiuni cu cinci şi şapte locuri. În plus, Range Rover ia în considerare lansarea unei motorizări diesel de 2 litri, versiune entry-level ce ar lărgi considerabil baza de potenţiali clienţi.

Vânzările Land Rover în America vor depăşi, potrivit ţintelor oficiale, nivelul atins în 2012, brandul britanic reuşind să livreze în perioada ianuarie-decembrie nu mai puţin de 43.664 de unităţi.

Categorii
Industrie Mașini Noi VIDEO

Renault Zoe

EuroNCAP a testat patru dintre cele mai interesante maşini noi aşteptate pe piaţa din România în acest an. Citadina electrică Renault Zoe, SUV-ul Toyota RAV4 şi două modele disponibile deja în showroomurile autohtone, Skoda Octavia şi Toyota Auris au absolvit cu brio sesiunea de teste, primind calificativul maxim, de cinci stele.

Contrar aşteptărilor, noile Dacia Logan şi Sandero nu s-au numărat printre noutăţile verificate de această dată de organismul european. Cel mai probabil, nivelul de siguranţă oferit de maşinile preferate ale românilor va fi anunţat pe data de 24 aprilie, odată cu publicarea rezultatelor următoarei runde de teste.

Renault Zoe

Zoe, modelul electric care îşi propune să revoluţioneze segmentul maşinilor de oraş, oferă o siguranţă de top, indiferent de capitolul testat. EuroNCAP a apreciat colecţia completă de sisteme de asistenţă, categorie la care Zoe a primit un punctaj de 85%, o menţiune specială primind funcţia de indicare a limitelor de viteză. Citadina franceză s-a descurcat la fel de bine şi la capitolele Siguranţa Adulţilor (89%) şi cea a Copiilor (80%). Pietonii sunt şi ei bine protejaţi în cazul unui impact cu cel mai mic model electric de la Renault (66%).

Skoda Octavia

Vedeta sesiunii curente de teste a fost Skoda Octavia. Compacta produsă la Mlada Boleslav a însumat cel mai mare punctaj general, obţinând, de altfel, rezultate excelente la toate capitolele, inclusiv Siguranţa Adulţilor (93%) şi a Copiilor (86%). Lăudată pentru sistemele avansate de siguranţă pe care le oferă (Front Assistant, Lane Assistant, Multi Collision Brake şi Crew Protect Assistant), noua Skoda Octavia a adunat 66 de procente în materie de Sisteme de Asistenţă. De vină ar fi includerea tehnologiilor respective doar pe lista de opţionale, decizie cel puţin discutabilă. Capota activă standard (se ridică în cazul unui impact) a adus cel mai bun rezultat al sesiunii la capitolul Siguranţa Pietonilor (82%).

Toyota Auris

Specialiştii de la EuroNCAP au fost încântaţi de nivelul de siguranţă oferit de noua Toyota Auris. Pasagerii adulţi sunt bine protejaţi din toate punctele de vedere (92%), indiferent dacă s-ar confrunta cu un impact frontal sau unul lateral, compacta niponă primind doar laude şi la capitolul Siguranţa Copiilor (84%). Capota şi paraşocul frontal „ospitaliere” reflectă grija pe care Toyota o acordă inclusiv pietonilor (68%), iar sistemele de asistenţă disponibile au fost suficiente pentru un scor final de 66%.

Toyota RAV4

Aşteptat în showroomuri începând de săptămâna viitoare, SUV-ul japonezilor de la Toyota a trecut cu succes peste probele EuroNCAP. Punctajele acordate au fost excelente la toate categoriile. Pasagerii adulţi (89%) şi copiii (82%) nu au niciun motiv de îngrijorare atunci când se află la bordul noului RAV4. La capitolul Sisteme de Asistenţă, scorul a fost de 66%. Inginerii de la Toyota s-au gândit şi la posibila întâlnire involuntară cu un pieton, bara şi capota fiind proiectate pentru a oferi un nivel de protecţie lăudabil (66%) pentru o maşină de talia lui RAV4.

Categorii
Mașini Noi Saloane Auto VIDEO

Supercar de buzunar

Versiunea de înaltă performanţă a noii Clase A este premiera pregătită de Mercedes pentru Salonul Auto de la Geneva. Intitulat A45 AMG, cel mai mic model Mercedes preparat vreodată de AMG, îşi propune să dea o lecţie de dinamică şi eficienţă sportivă absolută rivalilor săi.

Supercar de buzunar

Deşi iniţial a fost anunţată o putere maximă de 340 CP, modelul final de serie va dispune de numai puţin de 360 CP şi 450 Nm, valori ce transformă noul A45 AMG în cel mai puternic hot-hatch compact de pe piaţă, dar şi în cea mai puternică maşină de serie cu cilindreea de 2 litri, raportul de 181 CP/litru fiind demn de liga supercarurilor.

Meritul îi revine unei motorizări turbo cu patru cilindri pe benzină, cu bloc din aluminiu, asamblată manual de specialiştii diviziei sportive din Affalterbach. Sistemul de răcire a fost preluat direct de la nava-amiral SLS AMG, iar turbina twin-scroll dispune de o presiune de supraalimentare extrem de ridicată. Sistemul avansat de injecţie directă este responsabil pentru menţinerea consumului şi emisiilor la cote lăudabile, având în vedere puterea record. Mercedes anunţă un consum de 6,9 l/100 km în regim mixt, emisii de 161 g CO2/km şi respectarea normelor stringente de poluare Euro 6, valabile din 2015. Un sistem start&stop va fi standard.

Pentru a exploata cât mai eficient întregul potenţial al motorului era nevoie de un nivel de tracţiune ce frizează perfecţiunea, iar combinaţia câştigătoare este compusă din sistemul 4×4 4Matic şi transmisia SPEEDSHIFT DCT cu şapte trepte şi dublu ambreiaj. Ambele au fost puternic revizuite de specialiştii de la AMG, cutia SPEEDSHIFT DCT fiind oferită pentru prima dată în compania unui sistem de tracţiune integrală. Sunt disponibile trei moduri de funcţionare: C (Comfort/Controlled Efficiency), S (Sport) şi M (Manual), ultimele două beneficiind de setări mai agresive, inspirate de cele folosite pentru versiunea extremă GT a lui SLS AMG. Şi ESP-ul are trei setări diferite (pornit, oprit, Sport) şi oferă în premieră funcţia Curve Dynamic Assist, care combate forţele laterale ridicate, tipice unui hot-hatch.

Nici trenul de rulare nu a „scăpat” de ochii vigilenţi ai diviziei AMG. Noul A45 AMG dispune de suspensii faţă-spate complet recalibrate, cu amortizoare şi arcuri mai tari, o gardă la sol redusă, jante de 18 inci şi un sistem de frânare performant complet nou, cu discuri ventilate de 350 mm pe faţă şi 330 mm pe spate.

Performanţele nu pot fi decât pe măsura întregului pachet tehnic de top. Sprintul de la 0 la 100 km/h durează doar 4,6 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.

Design şi dotări

Exteriorul celui mai fierbinte Mercedes Clasa A de serie surprinde prin sportivitatea discretă pe care o afişează. Spoilerele şi pragurile redesenate aduc un plus de agresivitate, iar etrierii roşii şi evacuările duble completează pachetul de modificări estetice subtile, dar de efect. Amatorii de tuning au la dispoziţie jante de 19 inci şi diverse opţiuni de personalizare interioară. Lista echipamentelor de serie include scaune sport Artico cu tapiţerie din piele, ornamente din fibră de carbon şi un sistem inedit de cronometrare Racetimer, integrat în instrumentarul de bord.

Mercedes A45 AMG este aşteptat în showroomurile din întreaga Europă începând din această vară. Până la apariţia viitorului Audi RS3 sau a unui eventual 1M, singurul rival direct rămâne BMW M135i. Echipat cu tracţiune integrală xDrive şi animat de un motor turbo cu şase cilindri în linie, modelul de vârf al Seriei 1 oferă însă „doar” 340 CP şi performanţe inferioare noului A45 AMG.