Categorii
Test Drive

Un hibrid fără compromisuri – Infiniti M35h

Am fost puţin surprins să văd până unde au mers cei de la Infiniti cu promovarea acestui model. Fie că a fost vorba de o cursă între Vettel şi Webber pe Nurburgring sau intrarea în cartea recordurilor pentru cel mai rapid hibrid pe sfertul de milă. Parcă nu sunt modalităţile clasice de promovare ale unui model „verde”. De obicei vedeam copacii cum cresc, cum se nasc răuri, fluvii de clorofilă… De aici şi până la a promova un hibrid al cărui V6 urlă pe Nurburgring este parcă ceva distanţă.

Infiniti M35h, primul hibrid din istoria mărcii japoneze. Recunosc faptul că am fost mai mult decât reticent vis-a-vis de ideea de limuzină premium hibrid în segmentul mare. Asta poate şi pentru că am mai interacţionat cu unele modele premium hibrid care ofereau avantajul scutirii de taxe, pentru că în rest totul semăna cu tratamentul la care este supus un copil bolnăvicios de bunicii lui. Mâncare multă de regim, cât mai multă mâncare, dar fără nici o satisfacţie. Poate prea metaforic până acum, dar ideea de bază este că tot ce am testat hibrid din segmentul premium până acum nu şi-a găsit justificarea din punctul meu de vedere.

Infiniti M35h este, paradoxal poate, cel mai puternic model din gama M. Şi asta pentru că sub capotă avem un V6 de 3.498 cmc care dezvoltă 306 CP la 6.800 rpm şi 350 Nm la 5.000 rpm la care mai adăugăm cei 68 CP între 1.770 şi 2.000 rpm şi 270 Nm la 1.770 rpm dezvoltaţi de motorul electric. Cum matematica în cazul modelelor hibride este puţin altfel decât cea pe care am învăţat-o la şcoală, în final rezultă o putere maximă de 364 CP. Despre valoarea maximă a cuplului motor cei de la Infiniti au păstrat o discreţie totală. Şi toate astea în condiţiile în care cei de la Infiniti nu au utilizat propulsorul V6 de 3.696 cmc care echipează modelul M37 şi care dezvoltă 320 CP. Pentru a condimenta puţin povestea merită menţionat faptul că acest propulsor V6 a încheiat cariera lui Nissan 350Z, iar în prezent îşi continuă cariera pe Infiniti EX35, Infiniti FX35, Infiniti M35 şi versiunea hibridă plus Nissan Fuga Hibrid. Aşadar o limuzină hibrid cu un propulsor V6 sub capotă, propulsor călit în motorsport şi în multe alte evenimente underground care implică forme mai ilegale ale motorsportului.

Categorii
Test Drive

Test drive: Audi A1 Clubsport quattro – showcar la Worthersee Tour 2011

Fanii micului Audi A1 aşteaptă deja cu nerăbdare versiunea mini-hot-hatch RS1, însă, cu ocazia Worthersee Tour 2011, germanii le oferă acestora o surpriză foarte plăcută: showcar-ul Audi A1 Clubsport quattro. Un concept foarte agresiv, care promite să inspire mulţi tuneri de Audi A1 şi care sperăm că va împrumuta multe elemente viitorului vârf de gamă Audi RS1. Partea frontală este dominată de grila împletită, care nu este denaturată de plăcuţa de înmatriculare, iar sigla Audi este foarte bine evidenţiată.

De mari dimensiuni sunt şi grilele laterale din spoiler, în timp ce capota beneficiază şi ea de fante de aerisire, dar mai decente, nu aşa de impozante. Partea frontală este garnisită şi cu ornamente din fibră de carbon, iar farurile cu fond negru au şi o mică „geană” roşie, pentru a sublinia caracterul foarte nervos al maşinii.

Spatele lui Audi A1 Clubsport quattro este dominat de eleronul de pe hayon si de difuzor

Spatele lui Audi A1 Clubsport quattro este dominat de un imens eleron pe hayon, care face un cuplu interesant cu difuzorul din spoiler. Partea centrală a spatelui este vopsită în negru, integrând într-o formă foarte sportivă stopurile roşii.

Ar putea să pară ciudată lipsa evacuărilor – însă acestea au fost mutate pe laterale, în spatele portierelor, având ieşiri ovale de mari dimensiuni. Tot în partea laterală, portierele şi aripile au fost lăţite, pemiţând astfel plasarea unor fante de aerisire pentru frâne chiar în spatele aripilor faţă.

Audi A1 Clubsport quattro are jante de 19 inch cu un design de tip turbina

Jantele de 19 inch un un design unic „Turbine”, fiind finisate în alb şi negru, cu partea centrală roşiatică. Pneurile cu talon foarte jos au dimensiunea de 255/35 ZR 19, iar în faţă sistemul de frânare este dotat cu discuri ceramice, ventilate şi având etriere cu şase pistonaşe.

Aspectul lui Audi A1 Clubsport quattro este definitivat prin combinaţia de alb Glacier White pentru caroserie, respectiv negru High Gloss pentru acoperiş, montanţi şi carcasele oglinzilor. Mai mult, plafonul este realizat din CFRP (polimer ranforsat cu fibră de carbon), pentru un centru de greutate mai coborât.

Motorul lui Audi A1 Clubsport quattro are o putere de 503 CP si un cuplu de 660 Nm

La nivel tehnic, Audi A1 Clubsport quattro preia motorul în cinci cilindri, de 2,5 litri şi dotat cu sistem turbo, de peAudi TT RS. Însă, dacă pe roadster vorbim de o putere maximă de 340 CP, în cazul showcar-ului A1 puterea a fost dusă până la o valoare de 503 CP, în timp ce cuplul motor maxim ajunge la 660 Nm, obţinuţi între 2.500 şi 5.300 rpm.

Evident performanţele sunt de excepţie, Audi A1 Clubsport quattro anunţând un demaraj 0-100 km/h în doar 3,7 secunde, respectiv 0-200 km/h în 10,9 secunde. Cuplul generos asigură o repriză 80-120 km/h în doar 2,4 secunde în treapta a 4-a, iar viteza maximă a fost limitată la 250 km/h, deşi maşina ar putea atinge fără probleme 300 km/h.

Audi A1 Clubsport quattro are o masa proprie de 1.390 kg, cutie manuala cu 6 trepte si quattro

Având o masă proprie de 1.390 kg, o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, transmisie integrală quattro şi o suspensie racing reglabilă, Audi A1 Clubsport quattro anunţă o manevrabilitate de excepţie pe circuit, mai ales că, în locul scaunelor spate, maşina beneficiază de o bară de rigidizare, unde pot fi depozitate şi căştile pilotului şi copilotului.

Interiorul showcarului este conceput într-un stil relativ spartan, fiind dedicat celor care apreciază adrenalina din plin. Astfel, volanul are un design inedit, fiind îmbrăcat în Alcantara şi având inserţii din CFRP. Manetele din spatele volanului au fost înlocuite cu butoane, plasate ergonomic pe acesta.

Cockpitul lui Audi A1 Clubsport quattro este pur si simplu racing

Consola centrală şi feţele uşilor sunt finisate atât în Alcantara, cât şi în CFRP, iar indicatoarele de bord sunt clasice şi departajate într-un mod inedit, turometrul având fundal roşiatic. Pentru a sublinia caracterul purist, maşinu este dotată cu sistem multimedia MMI, locul acestuia fiind luat de trei mici cadrane sport, pentru presiunea uleiului, presiunea turbo şi voltajul sistemului electric.

Scaunele racing, cu centuri cu prindere în patru puncte, au fost preluate direct de pe Audi R8 GT, având carcasa ranforsată cu CFRP, iar măciulia manetei schimbătorului de viteze este realizată din aluminiu, în timp ce pedalierul perforat este din inox. Per total, ambianţa sportivă este una foarte reuşită.

Locurile din spate au fost eliminate, Audi A1 Clubsport quattro avand o bara de rigidizare

Chiar dacă Audi A1 Clubsport quattro rămâne doar la stadiul de showcar unicat, dedicat întâlnirii Worthersee Tour 2011, maşina va putea fi „testată” în mediul virtual între 1 şi 4 iunie, în Need for Speed World, unde va putea fi „închiriată” gratis de pasionaţi.

CREDEŢI CĂ AUDI RS1 VA PRELUA STILUL LUI A1 CLUBSPORT QUATTRO?

Categorii
Saloane Auto

Noul Opel Astra OPC – mai puternic ca niciodata

OPC este propulsat de un motor turbo pe benzina, cu o cilindree de 2,0 litri si sistem de injectie directa. Valori de performanta: putere de 280 CP si cuplu maxim de 400 Nm. Astra OPC poate atinge, astfel, o viteza maxima de 250 km/ora, fiind cel mai rapid model Astra de pana in prezent. Intregul sasiu al autovehiculului sport este proiectat pentru a furniza putere fara compromisuri. Respectand cele mai nobile traditii OPC, autovehiculul a fost testat si reglat pe portiunea Nordschleife a circuitului Nurburgring, Germania, sub supravegherea ambasadorului marcii Opel, Joachim („Jockel”) Winkelhock.

Categorii
Saloane Auto

Primele imagini si informatii cu noul Peugeot 208

Noul Peugeot 208 vine cu un stil foarte matur şi se remarcă o ruptură destul de bruscă faţă de designul precedentelor 207 şi, mai ales, 206. Partea frontală face trimitere directă către berlina de clasă medie Peugeot 508, în timp ce profilul maşinii combină caracterul dinamic şi eleganţa într-un mod suficient de sugestiv. Stopurile sunt şi ele particularizate, deşi spatele maşinii nu se poate spune că e foarte expresiv.

Noul Peugeot 208 aduce o surpriză la nivelul gabaritului, deoarece este mai scurt cu 7 cm faţă de modelul pe care îl înocuieşte – astfel, 208 are lungimea de 3.975 mm faţă de 4.045 mm în cazul lui 207. De asemenea, noul 208 este mai uşor în medie cu 110 kg faţă de 207.

Noul Peugeot 208 ofera o amenajare foarte interesanta a elementelor din interior

Per total, noul Peugeot 208 exprimă multă seriozitate, lucru care se remarcă şi în interior, unde suntem gratulaţi cu o ambianţă modernă, dar axată mult pe pragmatism şi, foarte important, pe calitate. Din nou, o surpriză ne este oferită de poziţionarea instrumentarului de bord, indicatoarele fiind plasate deasupra volanului.

Consola centrală este dominată, în versiunile superioare de echipare, de un display tactil generos, adus foarte aproape de şofer, în timp ce restul comenzilor sunt aranjate într-un mod simplu şi uşor de înţeles. Foarte importantă este evoluţia la nivelul materialelor, francezii promiţând o ambianţă cu tentă premium.

Pentru inceput, noul Peugeot 208 va avea 5 motoare diesel si 2 pe benzina

Ca motorizări, noul Peugeot 208 se va baza pe cinci motoare diesel şi două pe benzină, cel puţin la început. Cel mai economic diesel anunţă un consum mediu de doar 3,4 litri/100 km, iar motoarele pe benzină de 1,0 litri şi 1,2 litri au doar trei cilindri, iar consumul mediu minim se cifrează la 4,3 litri/100 km, respectiv 99 g/km emisii CO2.

În curând, mai multe detalii şi imagini despre noul Peugeot 208, care va ajunge în showroomurile din Europa în primăvara lui 2012.

Noul Peugeot 208 va debuta pe piata europeana in primavara lui 2012

Categorii
Saloane Auto

Noul Peugeot 4008 – putere, versatilitate si stil

Contextul internațional

Piața mondială de SUV-uri a crescut în mod constant începând din 2005. În Rusia tot-terenurile au o pondere foarte ridicată, deţinând în momentul de față o cotă de piață de 20% din totalul vehiculelor comercializate. În China sau Europa de Vest acest tip de automobile a ajuns la 10% din piață, dat fiind că versatilitatea lor acoperă o gamă foarte largă de așteptări și necesități ale clienților. Practic, în întreaga Europă segmentul D pierde teren în favoarea acestor modele încadrate în segmentul E. În China, atracția pentru aceste vehicule este dată de statutul social pe care îl comunică, SUV-urile îndeplinind totodată și funcția de vehicul multifuncțional, un aspect important pe piața asiatică. Nu în ultimul rând, impactul asupra mediului este perfect comparabil cu cel al autoturismelor obișnuite de segment compact sau mediu.

În acest context internațional, Peugeot 4008 este răspunsul ideal, fiind un vehicul ce se integrează perfect în noua dinamică de piață, servind în mod proactiv și competitiv intențiile de progres ale mărcii Peugeot în regiunile comerciale strategice.

O gamă completă de vehicule tot-teren

Prin intermediul noului său 4×4, Peugeot completează gama de modele existentă, cu un autoturism ce îndeplinește în mod corespunzător toate exigențele clienților. Cu personalitate puternică, bine adaptată mediului internațional foarte competitiv, 4008 este orientat atât către utilizatorii care au sau au mai avut o mașină de teren, cât și pentru cei care vor să exploreze o alternativă la clasicele berline de segment mediu sau la monovolume. În Europa, 4008 este orientat mai mult către utilizatorii care apreciază modelele dinamice, puternice, cu dimensiuni optime pentru activități recreaționale, cu un interior practic și încăpător și cu o eficiență competitivă în ceea ce privește consumul și exploatarea. Peugeot 4008 îndeplinește cu succes toate aceste cerințe enumerate, fiind o completare fericită a ceea ce oferă modelele consacrate deja: 4007 și 3008, inclusiv recenta versiune HYbrid4.

Un stil cu foarte multă personalitate

Chiar dacă este un produs al parteneriatului PSA-Mitsubishi, 4008 se aliniază perfect la personalitatea tradițională a modelelor Peugeot. Grila flotantă, aerul felin al blocurilor optice frontale certifică apartenența lui 4008 la codul stilistic Peugeot. Această apartenență este suplimentar evidențiată în partea frontală de LED-urile pentru iluminare diurnă care completează ”gheara felină” ce poate fi intuită la blocurile optice posterioare.

Caracterul off-road al mașinii este accentuat de adoptarea grilei cu design vertical, bandourile de protecție pentru lateralul caroseriei și pasajele roților, precum și de jantele de mari dimensiuni, cu design personalizat.

Excelență în cel mai mic detaliu

Munca echipei de design a vizat chiar și cel mai mic detaliu, dând lui 4008 o eleganță și o clasă aparte pentru segmentul de piață din care face parte. Exteriorul este evidențiat de tușele cromate, iar ambianța interioară este înnobilată de alegerea materialelor de finisare. Planșa de bord cu textură moale și decorațiunile cu aparență de lemn lăcuit dau o notă aparte. Plafonul panoramic din sticlă permite o bună iluminare a habitaclului atât în zona conducătorului auto, cât și a pasagerilor din spate. Confortul este suplimentat de utilizarea blocurilor de iluminare intrerioară cu LED-uri. Echipamentele suplimentare precum Open&Go, jantele de 18 inch, sistemul de navigație cu ecran tactil și camera video pentru mers înapoi întregesc viziunea mărcii Peugeot despre modul în care un SUV modern trebuie să întrunească așteptările utilizatorilor.

Un SUV confortabil, multifuncțional

Platforma tehnică a lui 4008 a fost preluată de la 4007, însă a fost redusă drastic în lungime, cu aproximativ 30 cm. Consolele față și spate au fost micșorate foarte mult, însă ampatamentul și ecartamentul au suferit doar modificări minore, pentru a reține confortul general al acestei platforme tehnice. Toate aceste caracteristici, precum și dimensiunile exterioare, 4,34 m lungime și 1,80 m lățime, completate de înălțimea de 1,63 m, fac din 4008 o mașină cu totul și cu totul versatilă și în același timp suficient de compactă pentru mediul urban.

Tracțiune 4×4 cu asistare electronică

În versiune cu tracțiune integrală, conducătorul auto poate selecta trei moduri de funcționare ale transmiei: 2WD în care se folosesc doar două roți motoare, cele ale punții față și 4WD, în care tracțiunea este asigurată de toate cele patru roți, cuplajul central ce îndeplinește rolul de diferențial mecanic fiind gestionat automat în funcție de condițiile de aderență la roți. Astfel, tracțiunea pleacă tot de la modul 4×2 roți motoare față, iar cuplul este transferat progresiv și la roțile spate în momentul în care sistemul de gestiune sesizează pierderi de aderență la roțile anterioare. Suplimentar, există cel de-al treilea mod LOCK, în care cuplajul central este blocat, distribuția de cuplu fiind egală la ambele punți și tracțiunea fiind integrală permanentă, indiferent de aderența la roți. Acest tip de transmisie va reprezenta aproximativ 80% din totalul vânzărilor lui 4008, modelul fiind oferit doar în această configurație în anumite regiuni europene.

În România, Peugeot 4008 va fi comercializat începând cu trimestrul trei al anului 2012.

Motorizări

Benzină

1.6l 85 kW (116 CP) / 152 Nm, cutie de viteze manuală cu cinci trepte

2.0l 113 kW (150 CP) / 198 Nm cutie de viteze manuală cu cinci trepte sau CVT

 

HDi Diesel:

1.6l HDi FAP 82 kW (112hp) / 270 – 280 Nm, cutie de viteze manuală cu șase trepte

1.8l HDi FAP 110 kW (150hp) / 300 Nm, cutie de viteze manuală cu șase trepte

Categorii
Noutati Auto

Marile sperante, micile adevaruri: cel mai mic model vandut momentan de Range Rover a sosit in România

Principalii concurenţi ai lui Evoque sunt BMW X1 şi Audi Q3 dar aceste modele se bat exclusiv cu versiunea în cinci uşi. Modelul Coupe, testat de noi aici, nu are momentan concurent. De aceea, Evoque Coupe va deveni o maşină cult a lumii auto, un fel de MINI al lumii SUV-urilor compacte. Un iPhone în lumea maşinilor 4×4. O maşină care merită toate premiile de design din lume. Nimic nu va mai arăta vreodată astfel, nimic nu va mai avea un succes atât de mare. Fără concurenţă directă, Evoque Coupe este o maşină care va aduce enorm de multe beneficii capitalului de imagine al mărcii şi cu siguranţă va fi cumpărat de oameni cu personalitate puternică, oameni pentru care designul vine pe primul plan. Întrebarea este acum dacă RR a reuşit cumva să construiască o maşină care să fie şi să funcţioneze la fel de spectaculos precum arată. Ideal ar fi ca preţul mare pe care îl plăteşti în final pentru o versiune echipată să fie justificat deplin nu doar de design.

Versiunile în trei uşi nu trebuie privite ca fiind maşini total lipsite de ergonomie. Deşi formele pătrăţoase ale exteriorului dau impresia unui interior mic, adevărul este altul. Spaţiul interior este mai mult decât satisfăcător, atât pentru pasagerii din faţă cât şi pentru cei din spate. La 1.82 metri înălţime ai loc suficient la cap, umeri şi genunchi, dacă ocupantul locului din faţa ta nu exagerează cu mutatul scaunului spre înapoi. Un mic inconvenient pentru pasagerii din spate este accesul în maşină.

Dacă portierele ar fi fost decupate mai generos, situaţia ar fi fost alta. În versiunile de top, scaunele faţă au comandă electrică pentru a culisa înainte şi înapoi dar acest lucru nu ajută foarte mult pentru că oricum spaţiul de acces este prea îngust. Portbagajul este deosebit de generos, el are în standard 550 de litri care pot creşte după rabatarea banchetei la 1.350 de litri. Accesul la portbagaj este o altă problemă datorată formei, hayon-ul este mic şi nu se deschide foarte sus. Aceeaşi persoană de 1.82 metri înălţime care are mult loc în spate, va da cu capul în hayon când încarcă portbagajul.

Pentru că tot am menţionat de versiuni, pe lângă faptul că este disponibil în două versiuni de carsoerie, Evoque poate avea un interior orientat către confort sau unul foarte sportiv, în funcţie de echiparea aleasă. Sfatul meu ar fi să NU alegeţi echipările Dynamic şi Dynamic Plus deoarece ele vin cu scaunele faţă tip-scoică, probabil cele mai sportive scaune montate vreodată pe un Range Rover. Ele arată senzaţional, au o susţinere bună pentru tot corpul dar în ciuda reglajelor electrice sunt prea tari şi parcă un Range Rover ar trebui să fie confortabil în primul şi în primul rând. În plus, mai apare o problemă. Pentru că toţi clienţii Land Rover vor o poziţie de conducere înaltă, aceasta a fost păstrată drept ingredient şi pentru Evoque. Scaunele super-sport cu poziţie de conducere LR nu prea funcţionează, sunt şanse să apară dureri de spate sau disconfort după parcurgerea de distanţe lungi. Slavă Domnului că există echiparea Prestige cu scaune-fotolii.

intra in contul tau

Email

Parola

»

Ai uitat parola?

NU AI CONT?
Inregistreaza-te

Dureaza doar 5 minute

Top masini noi

Ford Focus

Pret de start

19,000€

Chrysler 300C

Pret de start

30,000€

Infiniti FX35

Pret de start

55,000€

Subaru Forester

Pret de start

25,000€

toate anunturile masini noi

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Newsletter

Afla primul despre cele mai noi si avantajoase oferte!

 
 

Concurs: inregistreaza-te, voteaza masina care iti place cel mai mult si castigi

Chevrolet Cruze

Citroen C4

Ford Focus

Mazda 3

Opel Astra

Peugeot 308

Renault Megane

Seat Leon

Toyota AURIS

Volkswagen GOLF

Invita-ti prietenii in competitie si mareste-ti sansele de castig. Masina favorita poate fi a ta!

new Carousel($(‘contest_cars’), $(‘contest_cars’).select(‘.slide’), $(‘nav_btn’).select(‘a’), {
duration: 0.3,
wheel: false
});

AUTOBIS.ro

  • Deschide un cont nou
  • Intra in contul tau
  • Publica o licitatie
  • Cum functioneaza licitatiile online Autobis?
  • Conditii obligatorii de participare
  • Modalitati de finantare si plata
  • Intrebari frecvente
  • Creeaza-ti o alerta pe email
  • Contacteaza echipa AUTOBIS.ro
  • Alfa Romeo

  • Audi

  • Bentley

  • BMW

  • Cadillac

  • Chevrolet

  • Chrysler

  • Citroen

  • Corvette

  • Dacia

  • Dodge

  • Ferrari

  • Fiat

  • Ford

  • Great Wall

  • Honda

  • Hyundai

  • Infiniti

  • Jaguar

  • Jeep

  • Kia

  • Lancia

  • Land Rover

  • Lexus

  • Lotus

  • Maserati

  • Mazda

  • Mercedes

  • Mini

  • Mitsubishi

  • Nissan

  • Opel

  • Peugeot

  • Porsche

  • Renault

  • Rolls-Royce

  • Saab

  • Seat

  • Skoda

  • Smart

  • SsangYong

  • Subaru

  • Suzuki

  • Toyota

  • Volkswagen

  • Volvo

Copyright © AUTOBIS 2011 – 2012

AUTOBIS, proprietate a VIANEO Networks, este primul site de anunturi auto din lume care foloseste sistemul de licitatii online cu pret descrescator. Pe autobis.ro gasiti anunturi de masini noi si masini de ocazie disponibile in stocurile concesionarilor oficiali. Oferta de pe autobis.ro include toate marcile de autoturisme comercializate pe teritoriul Romaniei. Vehiculele de ocazie propuse pe autobis.ro nu sunt mai vechi de 6 ani si au o garantie de minim un an. Daca doriti sa faceti o afacere buna si in siguranta prin cumpararea unei masini, autobis.ro va propune masini vandute exclusiv de concesionarii oficiali, singurii care pot garanta provenienta, starea masinii si kilometri reali.

Categorii
Uncategorized

MINI Coupe – premiera mondiala

Modelul cu doua locuri va fi disponibil, inca de la lansare, cu patru variante de motorizare cu puteri de 122 CP pentru MINI Cooper Coupe, 143 CP pentru MINI Cooper SD Coupe, 184 CP cat dezvolta MINI Cooper S Coupe, varful de gama fiind sportivul MINI John Cooper Works Coupe, care ofera 211 CP. Cu aceste motoare puternice, calitatile emblematice ale suspensiei, distributia echilibrata a maselor, caroseria rigida si dotarile speciale pentru aerodinamica (inclusiv un eleron spate rabatabil), sunt elemente care amplifica acel „go-kart feeling” specific MINI.

MINI Coupe este primul model care adopta o structura clasica in trei volume, partea din spate fiind socant de dreapta. Acoperisul masinii are o finisare intr-o culoare contrastanta, element specific al designului MINI. Portbagajul cu capacitatea de 280 de litri, a carui deschidere este foarte larga este dovada unei functionalitati remarcabile. Alte particularitati notabile ale interiorului sunt nisele ovale din tapiteria plafonului, unice la MINI Coupe, si facilitatea de incarcare, foarte lata, care face legatura intre habitaclu si portbagaj.

intra in contul tau

Email

Parola

»

Ai uitat parola?

NU AI CONT?
Inregistreaza-te

Dureaza doar 5 minute

Top masini noi

Porsche Cayman

Pret de start

70,000€

Chevrolet Captiva

Pret de start

29,500€

Citroen C-Crosser

Pret de start

32,500€

Citroen Grand C4 Picasso

Pret de start

25,000€

toate anunturile masini noi

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Newsletter

Afla primul despre cele mai noi si avantajoase oferte!

 
 

Concurs: inregistreaza-te, voteaza masina care iti place cel mai mult si castigi

Chevrolet Cruze

Citroen C4

Ford Focus

Mazda 3

Opel Astra

Peugeot 308

Renault Megane

Seat Leon

Toyota AURIS

Volkswagen GOLF

Invita-ti prietenii in competitie si mareste-ti sansele de castig. Masina favorita poate fi a ta!

new Carousel($(‘contest_cars’), $(‘contest_cars’).select(‘.slide’), $(‘nav_btn’).select(‘a’), {
duration: 0.3,
wheel: false
});

AUTOBIS.ro

  • Deschide un cont nou
  • Intra in contul tau
  • Publica o licitatie
  • Cum functioneaza licitatiile online Autobis?
  • Conditii obligatorii de participare
  • Modalitati de finantare si plata
  • Intrebari frecvente
  • Creeaza-ti o alerta pe email
  • Contacteaza echipa AUTOBIS.ro
  • Alfa Romeo

  • Audi

  • Bentley

  • BMW

  • Cadillac

  • Chevrolet

  • Chrysler

  • Citroen

  • Corvette

  • Dacia

  • Dodge

  • Ferrari

  • Fiat

  • Ford

  • Great Wall

  • Honda

  • Hyundai

  • Infiniti

  • Jaguar

  • Jeep

  • Kia

  • Lancia

  • Land Rover

  • Lexus

  • Lotus

  • Maserati

  • Mazda

  • Mercedes

  • Mini

  • Mitsubishi

  • Nissan

  • Opel

  • Peugeot

  • Porsche

  • Renault

  • Rolls-Royce

  • Saab

  • Seat

  • Skoda

  • Smart

  • SsangYong

  • Subaru

  • Suzuki

  • Toyota

  • Volkswagen

  • Volvo

Copyright © AUTOBIS 2011 – 2012

AUTOBIS, proprietate a VIANEO Networks, este primul site de anunturi auto din lume care foloseste sistemul de licitatii online cu pret descrescator. Pe autobis.ro gasiti anunturi de masini noi si masini de ocazie disponibile in stocurile concesionarilor oficiali. Oferta de pe autobis.ro include toate marcile de autoturisme comercializate pe teritoriul Romaniei. Vehiculele de ocazie propuse pe autobis.ro nu sunt mai vechi de 6 ani si au o garantie de minim un an. Daca doriti sa faceti o afacere buna si in siguranta prin cumpararea unei masini, autobis.ro va propune masini vandute exclusiv de concesionarii oficiali, singurii care pot garanta provenienta, starea masinii si kilometri reali.

Categorii
Noutati Auto

Honda a lansat noul Civic

Honda a lansat, la Salonul Auto de la Frankfurt, noul model Honda Civic. Proiectat special pentru piata europeana, modelul va fi comercializat exclusiv in versiune hatchback in 5 usi si va concura in segmentul C. La inceputul anului 2012 va fi disponibil in showroom-urile din Europa.
Actualul model Civic, lansat in anul 2006, a fost modificat prin dezvoltarea unei platforme unice bazata pe un ”rezervor central” proiectata pentru a oferi beneficii practice precum spatiu mai mare in habitaclu, ce indeplineste cerintele clientilor segmentului C. 

Majoritatea componentelor utilizate sunt noi sau au fost dezvoltate punandu-se accent pe sistemul de suspensii pentru a imbunatati confortul si manevrabilitatea, pe materialele interioare pentru a imbunatati calitatea generala a spatiului interior, pe noul stil al designului si pe aerodinamica pentru a obtine un aspect exterior mai bun si o mai buna eficienta, pe motoare pentru a obtine performante excelente si nivel redus de emisii CO2. 

Noul Civic va fi disponibil cu trei motorizari: versiune 1.4 litri benzina, versiune 1.8 litri benzina si versiunea 2.2 litri diesel. Toate motorizarile sunt echipate cu o cutie de viteze manuala in 6 trepte, ECO Assist, tehnologie avansata de control a combustibilului si Idle Stop. De asemenea, sunt echipate cu sistem Hill Start Assist. Propulsorul 1.8 litri poate fi echipat cu o transmisie automata in 5 trepte creata special. 

Perioada de dezvoltare a noului model Civic a durat mai mult de patru ani.

intra in contul tau

Email

Parola

»

Ai uitat parola?

NU AI CONT?
Inregistreaza-te

Dureaza doar 5 minute

Top masini noi

BMW X5

Pret de start

70,000€

Subaru Forester

Pret de start

25,000€

Subaru Forester

Pret de start

25,000€

Ferrari 458 ITALIA

Pret de start

245,000€

toate anunturile masini noi

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Newsletter

Afla primul despre cele mai noi si avantajoase oferte!

 
 

Concurs: inregistreaza-te, voteaza masina care iti place cel mai mult si castigi

Chevrolet Cruze

Citroen C4

Ford Focus

Mazda 3

Opel Astra

Peugeot 308

Renault Megane

Seat Leon

Toyota AURIS

Volkswagen GOLF

Invita-ti prietenii in competitie si mareste-ti sansele de castig. Masina favorita poate fi a ta!

new Carousel($(‘contest_cars’), $(‘contest_cars’).select(‘.slide’), $(‘nav_btn’).select(‘a’), {
duration: 0.3,
wheel: false
});

AUTOBIS.ro

  • Deschide un cont nou
  • Intra in contul tau
  • Publica o licitatie
  • Cum functioneaza licitatiile online Autobis?
  • Conditii obligatorii de participare
  • Modalitati de finantare si plata
  • Intrebari frecvente
  • Creeaza-ti o alerta pe email
  • Contacteaza echipa AUTOBIS.ro
  • Alfa Romeo

  • Audi

  • Bentley

  • BMW

  • Cadillac

  • Chevrolet

  • Chrysler

  • Citroen

  • Corvette

  • Dacia

  • Dodge

  • Ferrari

  • Fiat

  • Ford

  • Great Wall

  • Honda

  • Hyundai

  • Infiniti

  • Jaguar

  • Jeep

  • Kia

  • Lancia

  • Land Rover

  • Lexus

  • Lotus

  • Maserati

  • Mazda

  • Mercedes

  • Mini

  • Mitsubishi

  • Nissan

  • Opel

  • Peugeot

  • Porsche

  • Renault

  • Rolls-Royce

  • Saab

  • Seat

  • Skoda

  • Smart

  • SsangYong

  • Subaru

  • Suzuki

  • Toyota

  • Volkswagen

  • Volvo

Copyright © AUTOBIS 2011 – 2012

AUTOBIS, proprietate a VIANEO Networks, este primul site de anunturi auto din lume care foloseste sistemul de licitatii online cu pret descrescator. Pe autobis.ro gasiti anunturi de masini noi si masini de ocazie disponibile in stocurile concesionarilor oficiali. Oferta de pe autobis.ro include toate marcile de autoturisme comercializate pe teritoriul Romaniei. Vehiculele de ocazie propuse pe autobis.ro nu sunt mai vechi de 6 ani si au o garantie de minim un an. Daca doriti sa faceti o afacere buna si in siguranta prin cumpararea unei masini, autobis.ro va propune masini vandute exclusiv de concesionarii oficiali, singurii care pot garanta provenienta, starea masinii si kilometri reali.

Categorii
Uncategorized

Fuziunea dintre Volkswagen si Porsche ramane „dincolo de anul 2011”

Volkswagen au convenit in 2009 sa fuzioneze, tranzactia urmand sa se incheie pana la sfarsitul acestui an. 

Companiile au anuntat insa in februarie 2011 ca fuziunea va fi intarziata de mai multe litigii cu investitorii si de anchetele penale impotriva a doi fosti directori executivi ai companiei.

Volkswagen a recunoscut joi seara ca fuziunea cu Porsche nu poate fi finalizata in acest an, scenariu anticipat de analisti.

„Dupa parerea nostra, nu s-au schimbat prea multe. Cel mai bun sfat pentru VW si Porsche ar fi sa extinda actualul acord de fuziune, pentru a adauga ca tranzactia se va incheia imediat ce riscurile juridice vor fi scazut”, a aratat analistul Credit Suisse Arndt Ellinghorst.

Volkswagen va cauta acum noi modalitati de a crea „un grup auto integrat” cu Porsche, care urmeaza sa fie incluse intr-un raport catre Consiliul de Supraveghere pana la sfarsitul anului.

Principalele riscuri pentru fuziune sunt procesele din Germania si SUA impotriva Porsche, compania fiind acuzata de investitori ca a manipulat piata, a adaugat Volkswagen.

Din punctul de vedere al gigantului auto german, problemele de ordin juridic impiedica o cuantificare obiectiva a riscurilor economice care ameninta fuziunea si evaluarea corecta a valorii Porsche.

Porsche a aratat ca cele doua companii nu au cazut de acord privind valoarea sa, necesara pentru a calcula rata la care va fi efectuat schimbul de actiuni prin care ar trebui sa fuzioneze cu Volkswagen.

Producatorul de automobile sport considera ca acuzatiile aduse de investitorii din Germania si SUA sunt nefundamentate.

Porsche a incercat in 2009 sa preia Volkswagen prin inginerii financiare complexe pe piata derivatelor, insa a abandonat tentativa din cauza datoriilor acumulate, care au fortat in final compania sa accepte sa fie inglobata de rivalul mult mai mare. Disputa s-a incheiat odata cu concedierea directorilor Porsche.

Investitorii au dat in judecata Porsche in SUA si in Germania, afirmand ca au inregistrat pierderi de miliarde de euro dupa ce producatorul de masini sport a „incoltit” in 2008 piata actiunilor tranzactionabile Volkswagen.

Investitorii sustin ca Porsche a cumparat in 2008 „in tacere” actiuni Volkswagen in cadrul planului de a prelua Volkswagen, in timp ce afirma public ca nu vrea sa preia cel mai mare constructor auto european.

Dupa ce Porsche si-a anuntat in octombrie 2008 participatia la Volkswagen si intentiile de preluare, actiunile au crescut puternic, iar grupul a devenit pentru scurt timp cea mia mare companie din lume dupa capitalizare. Fondurile de hedging care pariasera pe scaderea actiunilor au inregistrat pierderi si au dat in judecata ulterior Porsche.

intra in contul tau

Nume utilizator

Parola
» Ai uitat parola?

NU AI CONT?
Inregistreaza-te

Dureaza doar 5 minute

top licitatii masini noi

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

toate licitatiile masini noi

link-uri utile

  • Deschide un cont nou
  • Intra in contul tau
  • Publica o licitatie
  • Cum functioneaza licitatiile online Autobis?
  • Conditii obligatorii de participare
  • Modalitati de finantare si plata
  • Intrebari frecvente
  • Creeaza-ti o alerta pe email
  • Contacteaza echipa AutoBis.ro
  • Alfa Romeo

  • Audi

  • Bentley

  • BMW

  • Cadillac

  • Chevrolet

  • Chrysler

  • Citroen

  • Corvette

  • Dacia

  • Dodge

  • Ferrari

  • Fiat

  • Ford

  • Great Wall

  • Honda

  • Hyundai

  • Infiniti

  • Jaguar

  • Jeep

  • Kia

  • Lancia

  • Land Rover

  • Lexus

  • Lotus

  • Maserati

  • Maybach

  • Mazda

  • Mercedes

  • Mini

  • Mitsubishi

  • Nissan

  • Opel

  • Peugeot

  • Porsche

  • Renault

  • Rolls-Royce

  • Saab

  • Seat

  • Skoda

  • Smart

  • SsangYong

  • Subaru

  • Suzuki

  • Toyota

  • Volkswagen

  • Volvo

Copyright © Autobis 2011

Autobis, proprietate a VIANEO Networks, este primul sistem de licitatii online cu pret descrescator. Website-ul autobis.ro este dedicat licitatiilor de masini noi si second hand existente in stocurile celor mai apropiati dealeri autorizati sau concesionari auto.
Oferta autobis.ro cuprinde toate marcile de vehicule comercializate pe teritoriul Romaniei si cele mai avantajoase discount-uri de pe piata auto.

Categorii
Uncategorized

Noul Hyundai i30, prezentat la Frankfurt, va fi disponibil in Romania la inceputul lui 2012

Noua generatie a modelului i30 va fi disponibila in trei versiuni de motorizari pe benzina si trei diesel, cu puteri de la 90 la 135 cai putere. Reprezentantii Hyundai se asteapta ca versiunea cu motorul diesel de 1,6 litri sa fie cea mai vanduta din noua gama. Acest propulsor generează 128 cai putere, accelereaza de la zero la suta de kilometri in 10,9 secunde si poate atinge o viteza maxima de 197 kilometri pe ora.

intra in contul tau

Nume utilizator

Parola
» Ai uitat parola?

NU AI CONT?
Inregistreaza-te

Dureaza doar 5 minute

top licitatii masini noi

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

Volkswagen Passat CC

Pret de start

29 000€

toate licitatiile masini noi

link-uri utile

  • Deschide un cont nou
  • Intra in contul tau
  • Publica o licitatie
  • Cum functioneaza licitatiile online Autobis?
  • Conditii obligatorii de participare
  • Modalitati de finantare si plata
  • Intrebari frecvente
  • Creeaza-ti o alerta pe email
  • Contacteaza echipa AutoBis.ro
  • Alfa Romeo

  • Audi

  • Bentley

  • BMW

  • Cadillac

  • Chevrolet

  • Chrysler

  • Citroen

  • Corvette

  • Dacia

  • Dodge

  • Ferrari

  • Fiat

  • Ford

  • Great Wall

  • Honda

  • Hyundai

  • Infiniti

  • Jaguar

  • Jeep

  • Kia

  • Lada

  • Lancia

  • Land Rover

  • Lexus

  • Lotus

  • Maserati

  • Maybach

  • Mazda

  • Mercedes

  • Mini

  • Mitsubishi

  • Nissan

  • Opel

  • Peugeot

  • Porsche

  • Renault

  • Rolls-Royce

  • Saab

  • Seat

  • Skoda

  • Smart

  • SsangYong

  • Subaru

  • Suzuki

  • Toyota

  • Volkswagen

  • Volvo

Copyright © Autobis 2011

Autobis, proprietate a VIANEO Networks, este primul sistem de licitatii online cu pret descrescator. Website-ul autobis.ro este dedicat licitatiilor de masini noi si second hand existente in stocurile celor mai apropiati dealeri autorizati sau concesionari auto.
Oferta autobis.ro cuprinde toate marcile de vehicule comercializate pe teritoriul Romaniei si cele mai avantajoase discount-uri de pe piata auto.