Nissan a promis renaşterea mărcii Datsun şi se ţine de cuvânt. Brandul japonez se pregăteşte să renască oficial în data de 15 iulie, atunci când va debuta oficial şi primul lor model. Pentru a pregăti terenul marii lansării, Datsun a dezvăluit două schiţe a ceea ce vom vedea în premieră la jumătatea acestei luni.

Este vorba despre un model de dimensiuni mici, destinat a fura din clienţii lui Hyundai i10 şi Maruti Wagon R pe mai multe pieţe emergente, cum sunt India, Indonezia, Rusia şi chiar Africa de Sud. Datsun va renaşte ca un brand cu vehicule de buget, adresate doar clienţilor cu posibilităţi financiare reduse, regăsiţi în ţări aflate în curs de dezvoltare.

Modelul Datsun nu îşi va propune să impresioneze prin design şi performanţe, principalul său atu urmând a fi preţul. Pentru a reduce costurile de exploatare şi pentru a transforma proiectul într-unul fezabil, primul Datsun, botezat cu numele de cod K2, va avea la bază platforma actualului Nissan Micra. Inevitabil, platforma va aduce şi actualul motor cu trei cilindri, de 1.2 litri. Pentru a se diferenţia de un Micra ceva mai scump, Datsun K2 va dispune de o versiune mai modestă a motorului de 1.2 litri.

Apropierile cu fratele de concern se vor resimţi şi în interior, acolo unde se vorbeşte despre o împărtăţire a principalelor componente, dar şi despre o regândire completă a ergonomiei pentru a garanta mai mult spaţiu interior.

Deşi va fi prezentat oficial luna aceasta, modelul K2 va ajunge pe piaţă mult mai târziu, abia la mijlocul anului 2014.