La 28 de ani după ce a pus bazele segmentului MPV şi la opt ani de la lansarea celei de-a 4-a generaţii, Renault Espace primeşte un facelift discret, menit să-i mai prelungească viaţa cu încă vreo doi ani.

Dacă în 1984, Espace I impunea un nou concept în ceea ce priveşte confortul şi versatilitatea, o dată cu trecerea anilor şi întărirea concurenţei, constructorul francez a pus din ce în ce mai mult accentul pe calitate, rafinament, siguranţă şi eficienţă. Prin urmare, facelift-ul celei de-a 4-a generaţii se prezintă cu o faţă uşor retuşată, desenată în jurul unui logo proeminent şi de dimensiuni impresionante, şi cu o aerodinamică îmbunătăţită cu 3%, graţie revizuirii podelei. La interior, schimbările sunt la fel de limitate, dar merită subliniat faptul că, în premieră, Renault a introdus un capitonaj textil pe bază de Teflon®, care nu se pătează, fiind ideal pentru familiile cu bebeluşi sau copii mici. De asemenea, Espace IV facelift poate fi echipat cu o cameră video pentru marşarier, GPS integrat în bord şi un sistem multimedia pentru locurile spate, cu LCD-uri de 7 inch.

Cele mai importante noutăţi, prin urmare, par a fi sub capotă. Motorul diesel 2.0 dCi, oferit în trei variante de putere (130 CP, 150 CP şi 175 CP) şi cuplat la o cutie de viteze manuală, cu şase trepte, emite doar 150 g CO2/km (cu 20 g/km mai puţin decât în trecut) şi are un consum mediu anunţat de 5.7 litri/100 km (cu 0.8 l/100 km mai mic). Iar în cazul agregatului de 2.0 litri turbo, pe benzină (F4Rt), de 180 CP, emisiile poluante au fost scăzute cu 6g/km (198 g CO2/km), în contextul unui consum mediu anunţat de 8.5 l/100 km.