Șoferii vor avea parte de cea mai mare surpriză în materie de asigurări obligatorii, dacă noul proiect al CSA va fi implementat: polițele RCA vor acoperi avariile proprii și nu pe cele ale terților.

Cei care își cumpără polițele RCA astăzi doar după criteriile legate de preț, fără să fie interesați de eficiența acestor polițe, vor fi direct interesați de calitatea serviciilor și viteza despăgubirilor. Mai exact, șoferii prejudiciați în accidente rutiere survenite din vina altor conducători auto urmează să fie despăgubiți de proprii asiguratori RCA și nu de societățile de asigurare care au subscris polițele RCA ale vinovaților, așa cum se întâmplă în prezent, a declarat vicepreședintele CSA, Cornel Coca-Constantinescu.

„Avem in pregatire un proiect care vizeaza introducerea unui sistem de despagubire directa pe RCA, care va simplifica procedurile in aceasta privinta si prin care estimam ca intervalul de solutionare a dosarelor de dauna RCA ar putea fi redus de la 90 la 60 de zile. Proiectul se afla in lucru in acest moment, a fost transmis spre consultare asociatiilor profesionale din domeniul asigurarilor si ar putea intra in vigoare la sfarsitul acestui sau la inceputul anului viitor”, a spus Constantinescu, la Conferinta Asigurarilor Auto, organizata de MediaXprimm.

Potrivit sursei citate, in cadrul sistemului de despagubire directa, soferii pagubiti in accidente rutiere urmeaza sa inainteze cereri de despagubire propriilor asiguratori RCA, acestia urmand sa faca plata acestora, spre deosebire de sistemul actual, in care despagubirea prejudiciatilor cade in sarcina companiilor de asigurari care au subscris politele RCA ale conducatorilor auto vinovati de producerea accidentelor.

Ulterior, asiguratorul RCA al celui prejudiciat, dupa ce a platit despagubirea cuvenita acestuia, urmeaza sa-si recupereze banii platiti prin intermediul unui centru de compensare, compensarile urmand a se face avand ca reper dauna medie RCA consemnata la nivelul anului anterior.

„Prin acest proiect, vom inlatura scurtcircuitul care apare in prezent in procesul de despagubire RCA, in caresoferii prejudiciati sunt nevoiti sa se adreseze unui asigurator cu care nu au incheiat contract si pe care nu il cunosc. Astfel, asiguratorii RCA vor putea sa isi fidelizeze clientii si sa le vanda si alte polite, cum ar fi asigurarea auto facultativa Casco”, a subliniat vicepresedintele CSA.

Potrivit lui Constantinescu, un astfel de sistem de despagubire directa RCA functioneaza in Italia, Comisia alegand sa implementeze un sistem similar si in Romania, dupa ce a studiat mai multe modele de sisteme RCA din Europa. 

Mai multe detalii despre sistemele de asigurare similare din Europa pe Finantistii.ro