Categorii
Legislație Taxa Auto

Timbrul de mediu va fi aprobat pe 19 februarie

Premierul Victor Ponta a decis să aprobe noua taxă auto, redenumită timbru de mediu, în şedinţa de guvern din 19 februarie. Forma finală a timbrului de mediu va fi legiferată printr-o ordonanţă de urgenţă şi nu printr-un proiect de lege, aşa cum s-a crezut iniţial, urmând să intre în vigoare imediat după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial.

„A fost azi o discuţie dacă facem proiect de lege sau ordonanţă de urgenţă pentru timbrul de mediu. Opinia ministrului Mediului şi a mea este că avem o situaţie în care trebuie să avem certitudine. Săptămâna viitoare, din proiect de lege, va fi ordonanţă de urgenţă. Va rămâne în dezbatere publică. Săptămâna viitoare trebuie să o adoptăm.”, a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres.

Una dintre noutăţile aduse de viitoarea ordonanţă de urgenţă este introducerea unor prime sau stimulente oferite sub formă de reduceri clienţilor care optează pentru maşini electrice şi de orice alt tip, cu emisii zero. Am facut o singura modificare, dar fara impact bugetar mare. Pentru prima data, o sa avem prime pentru cei care folosesc masini electrice sau total nepoluante.”, a adăugat Premierul.

Victor Ponta nu a dat niciun fel de detalii legate de aplicarea unui timbru de mediu diferit în cazul motorizărilor diesel şi al celor pe benzină. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, anunţase săptămâna trecută o posibilă formulă de calcul modificată ce ar duce la taxarea mai aspră a maşinilor diesel. De vină ar fi emisiile suplimentare de oxid de azot, trecute cu vederea de varianta iniţială a noului timbru de mediu, propusă la finele lunii trecute.

Revizuirea proiectului noii taxe auto nu va aduce modificări în ceea ce priveşte maşinile Euro 3 şi Euro 4. Timbrul de mediu va aduce taxe mai mari cu aproximativ 10-15% în raport cu sumele plătite în 2012 pentru aceleaşi motorizări. Ministerul nu ia în calcul o nouă creştere a cuantumului stabilit de proiectul iniţial al noii taxe auto, aşa cum sugerau recent mai multe voci din industrie.