Se pare că Audi pregătește o surpriză mult mai mare pentru fani decât se așteptau, în materie de automobile sport. Este vorba despre o versiune în serie limitată a lui Audi Sport quattro, derivat din conceptul pe care l-au prezentat în urmă cu doi ani la Paris, acesta la rândul lui reprezentând un omagiu adus originalului Quattro, la 30 de ani de la lansare. Lansarea lui Sport quattro s-ar suprapune cu aniversarea a 35 de ani de la nașterea Quattro, din acest motiv modelul având codul intern Q35.
Interesul enorm din partea publicului a fost cel care a declanșat decizia de producere în serie, dezvoltarea fiind demarată în 2011. Ar urma să fie echipat cu un motor în 5 cilindri, de 2,5 litri și 380 CP, o putere comparabilă cu cea a unui Porsche. Modelul de serie ar trebui să fie bazat pe RS5.
Originalul Sport Quattro a reprezentat versiunea de competiții a mașinii de stradă, având un motor de 2.1 litri, în 5 cilindri, cu o putere de 302 CP.
Comentatorii vorbesc despre un preț situat între TT și R8, aproximativ similar cu modelul de acum 35 de ani, care costa peste 200.000 de mărci germane, ceea ce, la cursul e schimb de la data intrării în vigoare a monedei euro, ar însemna peste 100.000 euro.
La Paris ar putea fi expus din nou o versiune a conceptului quattro, alături de unele informații actualizate.