RCI Banque, instituția de credit a grupului francez Renault, a majorat la 750 de milioane de euro suma pe care vrea să o atragă de la clienți prin intermediul contului de economii Zesto. Banca a început să atragă economii pentru a-și extinde afacerile în asigurarea de finanțări auto pentru clienții de retail și pentru companii.
Produsul de economisire a fost lansat în luna februarie și s-a bucurat de succes în rândul clienților. Până la sfârșitul lunii iunie au fost deschise 10.000 de conturi de economii, valoarea cumulată a sumelor depuse în acestea ajungând la 499 de milioane de euro, potrivit Renault. RCI Banque a anunțat că anul viitor va extinde activitatea de atragere de resurse de la populație prin lansarea unui nou produs în Franța și a unei oferte speciale în Germania.
Așteptările instituției sunt ca resursele atrase prin intermediul produselor de economisire să ajungă la 10% din cele necesare, respectiv la 2,5 miliarde de euro în 2014.
“Prin lansarea cu succes a Zesto și prin atragerea unui număr mare de depozite într-o perioadă scurtă de timp, RCI Banque a demonstrat abilitatea sa de a răspunde unei oportunități și plănuiește ca în viitor să-și construiască segmentul de atragere de depozite. În 2013 vom lansa noi produse în timp ce vom continua să investim în depozitele Zesto pentru a ne extinde afacerile în asigurarea de finanțări auto pentru clienții de retail și pentru companii”, a declarat Dominique Thormann, chief executive officer la RCI Banque.
Banca a început să atragă economii pentru a-și diversifica sursele de finanțare. RCI Banque este deținută integral de grupul Renault, fiind o instituție de credit specializată în oferirea de servicii pentru clienții și rețelele grupurilor Renault și Nissan în Europa și America de Sud. Banca este prezentă în 38 de țări, printre care și România, unde deține RCI Leasing.