BMW a vândut în România, în primele 7 luni, nu mai puțin de 1.140 de autoturisme, în creștere față de perioada similară a anului trecut cu aproximativ 15%. Creșterea vine pe fondul unei piețe în continuă scădere, în care doar mărcile premium reușesc să găsească mai mulți cumpărători.
Cel mai bine vândut model BMW a fost anul acesta Seria 5 (189 exemplare anul acesta, față de 124 anul trecut, în perioada ianuarie – iulie), un autoturism care a fost lansat în urmă cu doi ani, dar care se pare că abia acum a reușit să atragă atenția publicului din România. Se petrece, de altfel, o premieră atât pentru BMW cât și pentru toate segmentele/mărcile premium: este prima oară după mai mulți ani când X5 nu mai este cel mai vândut model. Iar acum, acesta nu mai stă nic pe locul al doilea, pe care se situează după 7 luni un alt SUV, X3, urmat pe locul 3 de X1, X6, care și acesta era la un moment dată vedetă în fruntea clasamentului, și, în fine, X5.
Marca Mini are și ea o nouă vedetă anul acesta, modelul Countryman, care s-a vândut în 31 de exemplare.