Cele mai importante companii de asigurări generale din România au consemnat, în primele 6 luni din 2012, un număr de 7.508 de petiții și reclamații la adresa lor, trimise de asigurați și beneficiari de polițe Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), din care peste 70% (5.261) s-au dovedit a fi întemeiate, potrivit datelor publicate de asiguratori pe site-urile proprii.

Prin comparație, în întregul an 2011, cele 9 societăți (Allianz Țiriac, Asirom VIG, Astra Asigurări, Carpatica Asig, Euroins, Generali, Groupama, Omniasig VIG și Uniqa) și-au atras un număr de 11.059 de petiții, din care aproape 62% (6.844) au fost rezolvate de către CSA în favoarea petenților.

De la 1 iulie anul acesta, firmele de asigurări sunt obligate să publice pe site-urile proprii statistici detaliate cu privire la numărul total de reclamații formulate împotriva și la ponderea în total a celor soluționate în favoarea reclamanților de către supraveghetorul pieței. Obligația este prevăzută de Ordinul președintelui CSA nr. 11/2012.

Cei 9 asiguratori menționați controlează, cumulat, circa 85% din cel mai important segment al pieței locale de profil, cel al asigurărilor auto RCA și Casco.,Cele două tipuri de polițe au atras, anul trecut,  peste 51% din subscrierile totale înregistrate de industria românească de asigurări.

Potrivit CSA, asigurările auto au cea mai mare pondere și în totalul reclamațiilor adresate de clienții societăților de asigurare și de beneficiarii polițelor emise de acestea. Peste 85% dintre reclamații sunt legate de asigurări RCA (69,39%) și Casco (16,17%), ceea ce este firesc, întrucât este vorba despre segmentul de piață cu cele mai frecvente daune și solicitări de despăgubire.

Palmares de reclamații

Liderul pieței locale, Astra Asigurări, s-a clasat pe primul loc și la reclamații, cu un total de 2.825 în primele 6 luni din 2012, din care 88% (2.486) s-au dovedit a fi întemeiate.

Pe locul 2 s-au situat cei de la Omniasig VIG, cu 1.651 de reclamații, din care 84,85% (1.401) întemeiate. În acest caz, pentru perioada de dinainte de fuziunea dintre Omniasig și BCR Asigurări, sub numele Omniasig, s-a luat în calcul suma reclamațiilor formulate la adresa celor două companii

Asirom a consemnat 1.119 petiții, din care 39,05% (437) întemeiate, în timp ce, în cazul Euroins, deși s-au primit mai puține reclamații (840), atât numărul, cât și ponderea în total a petițiilor întemeiate au fost mai mari (703, respectiv 83,7%). 

La adresa Carpatica Asig s-au formulat 434 de reclamații în primul semestru din 2012, din care 79 (18,20%) au fost rezolvate de către CSA în favoarea petenților.

La începutul lunii iunie, CSA i-a sancționat cu amenzi în sumă totală de 80.000 de lei pe managerii Astra Asigurări, Asirom, Euroins și Omniasig, din cauza numărului mare de reclamații formulate la adresa acestor societăți, care acuzau în special întârzieri la plata despăgubirilor, peste termenele prevăzute de legislația în vigoare.

 

Cea mai mare amendă a fost cea dictată împotriva lui Alexander Adamescu, președintele directoratului Astra Asigurări, care a fost sancționat cu 30.000 de lei.

Amenzi de câte 10.000 de lei fiecare au primit Alin Bucșă, director general Euroins, Mariana Diaconescu, președinte directorat Asirom Vienna Insurance Group (VIG), Stamov Stoyanov, șef al Direcției Daune la Euroins și Ovidiu Vădean, șef al Directiei Daune la Asirom.

Cu câte 5.000 de lei au fost amendați Mihail Tecău, președinte directorat Omniasig VIG, și Eugen Stoica, șef la Direcția Daune a aceleiași companii, amenzile fiind dictate pentru situații înregistrate la fosta companie BCR Asigurări VIG, care între timp a fuzionat cu Omniasig.

De asemenea, Dumitru Dobrotă, șeful Departamentului Daune al Carpatica Asig, a fost sancționat cu avertisment scris.

 

Asigurator

Petiții S1 2012

Petiții întemeiate S1 2012

Pondere petiții întemeiate S1 2012

Petiții 2011

Petiții întemeiate 2011

Pondere petiții întemeiate 2011

Astra

2.825

2.486

88%

1.330

989

74,36%

Omniasig*

1.651*

1.401*

84,85%

3.954*

2.382*

60,24%

Asirom

1.119

437

39,05%

586

128

21,84%

Euroins

840

703

83,7%

2.445

2.168

88,67%

Carpatica Asig

434

79

18,20%

1.478

753

51%

Generali

204

48

23,53%

428

195

45,56%

Allianz Țiriac

174

20

11,5%

228

46

20,17%

Groupama

149

32

21,47%

289

23

7,95%

Uniqa

112

55

49,10%

321

160

49,84%

Total

7.508

5.261

70,07%

11.059

6.844

61,88%

*Pentru perioadele de dinainte de fuziunea dintre Omniasig și BCR Asigurări, sub numele Omniasig, s-a luat în calcul suma reclamațiilor formulate la adresa celor două companii