Cum reţeta „Red Bull – Renault” s-a dovedit câştigătoare în Formula 1, Sebastian Vettel luând titlul la piloţi în 2011, iar echipa, pe cel al constructorilor, producătorul francez s-a decis să o pună în practică şi pe câteva modele de stradă. Întâi a apărut Clio RS Red Bull Racing RB7, apoi, Megane RS F1, iar, acum, se pregăteşte micuţul Twingo RS Red Bull Racing RB7.
Distinct, sportiv şi inspirând, în acelaşi timp, pasiune şi emoţie, Twingo RS Red Bull Racing RB7 este, din punct de vedere strict tehnic, identic cu „RS” simplu. Sub capotă se află acelaşi motor de 1.6 litri aspirat, „meşterit” de specialiştii Renault Sport să scoată 133 CP / 6.750 rpm şi un cuplu de 160 Nm / 4.400 rpm, în timp ce majoritatea propulsoarelor normale, de cilindree asemănătoare, dezvoltă în jur de 110-115 CP, iar frânele au, de exemplu, tot discuri de 280 mm pe faţă şi de 240 mm pe spate. Detaliile contează, însă, şi Renault ştie foarte bine acest lucru, Twingo-ul RS anterior clasându-se în „Top 3 cele mai vândute modele sport de clasă A”, cu peste 10.000 de unităţi vândute.
Prin urmare, RS-ul RB7 nu face nici un compromis în ceea ce priveşte sportivitatea şi plăcerea de a conduce, dispunând de şasiu „Cup”, jante de 17 inch şi sistem de telemetrie, R.S. Monitor. Iar prin şasiu „Cup” se înţeleg arcuri şi amortizoare cu 10% mai dure şi o gardă la sol coborâtă cu 4 mm faţă de şasiul „Sport”, standard pe RS-ul normal sau pe Gordini RS, ceea ce creşte gradul de control şi senzaţiile în cazul pilotajului sportiv.
Optic, ediţia specială Twingo RS Red Bull Racing RB7 se diferenţiază prin culoarea „Pearlescent Black”, ce intră în contrast cu elementele vopsite în „Sirius Yellow”, precum „buza” în stil F1 a paraşocului faţă, carcasele oglinzilor exterioare şi eleronul profilat, montat la partea superioară a haionului.
„Racheta de buzunar”, cum a fost botezat acest model de însuşi managerul proiectului Twingo Renault Sport, Olivier Tschanhenz, va fi disponibil pe mai mult de 10 pieţe, ca Germania, Austria, Franţa, Belgia / Luxemburg, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Elveţia şi Japonia. Preţul nu a fost comunicat, dar ar trebui să fie apropiat de cel al versiunii Gordini RS, care porneşte în Franţa de la 18.100 de euro, cu taxe incluse.