Electrica, cel mai important furnizor şi distribuitor de energie electrică la nivel Naţional, a demarat acţiunile de realizare a unei reţele de alimentare a automobilelor electrice, primul pas fiind studierea pieţei pentru stabilirea oportunităţii unei astfel de investiţii.

Potrivit unui anunţ de intenţie al companiei, Electrica urmează să investeasă aproape 550.000 de euro (2,38 milioane de lei) pentru studiul denumit Infrastructura de vehicule electrice „Electrica e-mobility”, prin care urmăreşte să testeze piaţa locală şi să realizeze sondaje de opinie cu privire la construcţia unei viitoare reţele pentru reîncărcare şi exploatarea vehiculelor alimentate electric.

Conform anunţului companiei, consultantul  care va trebui să elaboreze în studiul în discuţie va fi selectat în următoarele şase luni.

Demersul este un pas înainte pentru segmentul automobilelor cu propulsie electrică, destinate în principal traseelor urbane, chiar dacă pentru moment pe plan local există doar un număr mic de astfel de automobile. Prima staţie de alimentare de acest fel a apărut la jumătatea anului trecut în Capitală în urma unei investiţii de 36.000 de euro a Transelectrica în parteneriat cu Mitsubhi Motors Romania.

La acel moment Lasylo Borbelz, fostul minstru al Mediului, şi-a făcut public sprijinul pentru dezvoltarea reţelelor de staţii de alimentare electrice şi a anunţat că la nivel ministerial se poartă discuţii cu primării, companii şi centre comerciale care au oportunitatea instalării unor astfel de unitilităţi.

Mai mult, pentru o scurtă perioadă de timp, spre finalul anului trecut, pentru achiziţia unui automobil electric prin programul Rabla a fost disponibilă o subvenţie egala cu valoara a patru vouchere, respectiv 3.600 de euro.

Cel mai important pas în viitoarea dezvoltare a reţelelor de încărcare a maşinilor electrice a fost realizat anul trecut de către Renault, care a încheiat parteneriate în acest sens cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens.