Coupe-ul Porsche Cayman ar putea fi oferit într-o nouă declinare de top, GT3, dedicată incursiunilor pe circuitele de mare viteză. Ideea a fost avansată de Andreas Preuninger, responsabilul de proiect al noului 911 GT3 şi omul din spatele fiecărei generaţii extreme a iconicului model german din ultimii doisprezece ani.

„Modelele GT3 au devenit extrem de importante pentru Porsche, depăşind de mult statutul de simple versiuni de nişă. Va reuşi un posibil Cayman GT3 să reproducă succesul lui 911 GT3? Poate, de ce nu? Iubesc maşinile cu motor central.”, a mărturisit Preuninger.

Noul model nu va fi doar mai ieftin decât fratele său mai mare, ci şi mult mai apropiat de filosofia maşinilor sport clasice, simpliste, urmând să fie oferit alături de o cutie manuală, tocmai pentru a nu intra în concurenţă directă cu noul 911 GT3, echipat exclusiv cu o transmisie PDK.

Deşi Cayman GT3 se va adresa, în primul rând, puriştilor atraşi de senzaţiile unice livrate de o maşină sport extremă, cu motor amplasat central, caracterul versatil tipic modelelor Porsche nu va fi dat uitării. Departe de atmosfera fierbinte a circuitelor, top-modelul gamei Cayman va putea îndeplini cu multă lejeritate rolul de vehicul de zi cu zi, adaptat nevoilor cotidiene ale şoferilor obişnuiţi.