Chevrolet anunţă deschiderea unui nou showroom şi punct de service, Rădăcini Motors Galaţi, aparținând grupului cu același nume, dealer al mărcilor Opel și Chevrolet în București și mai multe județe.
Dealerul nou-deschis este o investiție a grupului Rădăcini realizată pe o piață rămasă neacoperită, după cum ne-a declarat directorul diviziei auto, Nicolae Sorescu, într-un interviu. „Tot ce am reușit să facem am făcut pas cu pas, am avut o creștere organică, n-am făcut salturi și probabil că asta ne-a ținut și în viață. Sunt alții care au făcut salturi și acum le preluăm activele sau chestii de genul acesta. La ora actuală ne concentrăm pe ce avem și adaptăm noilor situații ce avem. Iar la ora actuală, în ciuda situației, în 2012 primul lucru pe care trebuia să-l facem era Galațiul pe care l-am lansat, deci avem Opel și Chevrolet și în Galați, unde era un loc gol”. Locul gol pe care a fost deschis dealerul Chevrolet a fost ocupat anterior de Gold & Platin, un dealer care a dat faliment în momentul în care a venit criza.
În același timp, Rădăcini este dealer și pentru alte mărci, care nu fac parte din General Motors, respectiv Mazda, Citroen și Suzuki, fiind unul dintre cei mai mari dealeri de automobile din România. În 2011, grupul a vândut aproximativ 3.800 de mașini, iar pentru 2012 ar putea obține o creștere mică.



































