Principalele companii de asigurări românești care vând polițe de asigurare auto, membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), au înregistrat, anul trecut, scăderi ale volumului de prime brute subscrise de până la peste 35%, comparativ cu 2010, potrivit datelor UNSAR.
Astfel, principala afacere a asiguratorilor din România a continuat să se resimtă și anul trecut, în principal din cauza vânzărilor slabe de autoturisme noi și a persistenței „înghețului” de pe piața de leasing, dar și a reducerilor de tarife consemnate în primele 9 luni din 2011.
Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), prima medie RCA în primele 9 luni din 2011 a scăzut, la nivel de piață, cu 24% față de perioada similară din anul anterior, de la 621 la 472 lei, iar la Casco, în primul semestru al anului trecut, tariful mediu s-a redus cu 18%, de la 3.009 la 2.457 lei.
Liderii pieței, Astra Asigurări și Allianz, și-au păstrat și în 2011 primele două poziții în top, în pofida scăderilor de prime din polițe auto, de 26,76%, respectiv 19,7%.
Principala modificare în clasamentul cotei de piață în 2011 a fost avansul Asirom, care a urcat pe podium (locul 3) de pe locul 6 ocupat la finalul lui 2010, subscrierile din asigurări auto ale companiei deținute de austriecii de la Vienna Insurance Group (VIG) crescând cu peste 51%, ca urmare a dublării primelor din polițe RCA.
Groupama a pierdut o poziție în clasament, coborând de pe 3 pe 4, afacerile cu asigurări auto ale francezilor scăzând cu 20,4% față de 2010.
Cei de la BCR Asigurări au ajuns pe locul 6, de pe 4 în 2010, după ce subscrierile auto li s-au diminuat cu 22,8%. BCR Asigurări urmează să fuzioneze cu Omniasig, companie care încă nu și-a anunțat rezultatele financiare pe 2011 și nu apare în top.
Euroins și Generali au câștigat câte o poziție în top, urcând de pe 8 pe 7, respectiv de pe 9 pe 8, după scăderi ale primelor brute subscrise din asigurări auto de 11,21% și 8,1%.
În schimb, Carpatica Asigurări a „căzut” de pe 7 pe 9, înregistrând o scădere cu 35,74% a afacerilor de pe segmentul polițelor auto, cea mai mare din rândul companiilor incluse în topul UNSAR.
Top asiguratori auto (RCA+Casco) 2011
Asigurator
Prime auto (RCA+Casco) 2011 (milioane lei)
Evoluție 2011/2010 (+/-%)
Loc în clasament 2010
1. Astra Asigurări
636,82
-26,76%
1.
2. Allianz-Țiriac
584,78
-19,70%
2.
3. Asirom VIG
511,27
+51,04%
6.
4. Groupama
433,02
-20,39%
3.
5. Uniqa
305,73
-18,46%
5.
6. BCR Asigurări
299,50
-22,80%
4.
7. Euroins
256,60
-11,21%
8.
8. Generali
239,82
-8,10%
9.
9. Carpatica Asig
187,06
-35,74%
7.
Sursa: UNSAR
Top asiguratori RCA 2011
Asigurator
Prime RCA 2011 (milioane lei)
Evoluție 2011/2010 (+/-%)
Loc în clasament 2010
1. Astra Asigurări
453,80
-25,09%
1.
2. Asirom VIG
381,31
+122,00%
6.
3. Euroins
243,00
-8,04%
3.
4. Carpatica Asig
174,07
-34,68%
2.
5. Allianz-Țiriac
153,63
-31,01%
4.
6. BCR Asigurări
107,45
-48,62%
5.
7. Uniqa
93,47
-68,77%
8.
8. Groupama
90,32
-44,68%
7.
9. Generali
84,58
+24,89%
9.
Sursa: UNSAR
Top asiguratori Casco 2011
Asigurator
Prime Casco 2011 (milioane lei)
Evoluție 2011/2010 (+/-%)
Loc în clasament 2010
1. Allianz-Țiriac
431,15
-14,72%
1.
2. Groupama
342,70
-10,00%
2.
3. Uniqa
212,26
-2,28%
4.
4. BCR Asigurări
192,05
+7,38%
5.
5. Astra Asigurări
183,02
-30,58%
3.
6. Generali
155,24
+0,73%
7.
7. Asirom VIG
129,96
-31,45%
6.
8. Euroins
13,60
-45,07%
8.
9. Carpatica Asig
12,99
-47,23%
9.
Sursa: UNSAR



































