După cum arată primele imagini-spion cu viitorul Mercedes E Class, se confirmă informațiile potrivit cărora constructorul german a renunțat la farurile duble, consemnând dispariția acestora de pe limuzină după aproape 20 de ani.

Deși designul E Class a fost unul dintre cele mai apreciate din ultimii ani, acum șefii Daimler AG vor să uniformizeze stitlul mărcii și să alinieze blocurile optice, alături de grila radiatorului și întregul aspect, cu restul gamei. Din acest motiv, cxele două faruri duble se vor uni, într-unul singur, așa cum regăsim, de exemplu, pe clasa C, dar cum sunt desenate deja și pe viitoarea clasă S. La noul E Class vor fi redesenate și blocurile optice spate.

Din punct de vedere tehnic, noi motoare, mai economice, vândute deja pe modelele mai mici, A Class și B Class, de exemplu, 1.6 Turbo, de 156 CP.