Rompetrol a modificat, de miercuri, preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile proprii, benzinele ieftinindu-se cu patru bani pe litru, în timp ce preţurile motorinelor au crescut cu până la cinci bani/litru.
Un litru de benzină Efix 95 se comercializează de miercuri cu 5,9 lei, iar unul de Benzină Alto 101 – cu 6,54 lei. Preţul pentru motorina Efix Diesel a crescut cu patru bani, la 5,98 lei/litru, iar cel al motorinei Efix Alto 55 cu cinci bani, până la 6,29 lei/litru.
Ultima modificare a preţurilor Rompetrol la carburanți fusese operată pe 10 aprilie 2012. Atunci, compania a scumpit benzina cu 0,14 lei/litru.



































