Patru bănci de pe piața acordă finanțări în euro pentru achiziția de automobile cu dobânzi anuale efective (DAE) sub 10%. Astfel, pentru un credit în valoare de 10.000 de euro pe cinci ani Porsche Bank percepe DAE de 7,33%, CEC Bank – 8,58%, BRD – 9,07% (doar daca este cumparată o mașină produse de Dacia, Renault sau Nissan), iar Banca Transilvania de 9,19%. Ceva mai scumpe sunt împrumuturile oferite de Banca Carpatica, care au costuri efective de 10,02%.
Creditele în euro sunt mai ieftine decât cele în lei la nivelul întregii piețe, inclusiv la finanțatorii care au majoritatea resurselor atrase în moneda națională. De exemplu, la CEC Bank, instituție deținută de statul român care nu beneficiază de linii de finanțare în euro de la o bancă-mamă, percepe costuri efective cu aproape două puncte procentuale mai reduse la creditele în euro decât la cele în lei. Aceasta în condițiile în care, pe segmentul finanțărilor în lei oferta băncii se clasează pe locul al treilea în top. Aceasta în cazul unui împrumut de mărime similară, de 43.500 de lei, contractat tot pe cinci ani. Diferențele de preț în favoarea finanțărilor în euro se mențin și la celelalți finanțatori în cazul creditelor de aceeșai valoare contractate pe o perioadă identică. Cele mai ieftine credite în lei sunt acordate în prezent de Porsche Bank și au DAE de 8,84%, mai mare cu 0,51 puncte decât cele în moneda unică. La BRD, creditele în euro luate pentru autovehicule produse de Dacia, Renault sau Nissan au DAE cu 0,40 puncte față de cele luate în lei.
Diferențele sunt generate de nivelul mai redus al dobânzilor la euro comparativ cu cele la lei. Însă, cei care au venituri în lei și iau credite în euro își asumă riscul ca valoarea ratelor în lei să crească în viitor dacă leul se depreciază în raport cu moneda unică.
Clasamentul creditelor în euro:
Banca
Dobânda nominală (%)
DAE (%)*
Porsche Bank
7,09
7,33
CEC Bank
7,52
8,58
BRD (auto Dacia/Renault/Nissan)
7,24
9,07
Banca Transilvania
8,28
9,19
Carpatica
9,58
10,02
OTP Bank
10,56
11,09
Marfin Bank
9,28
11,13
ATE Bank
10,28
11,75
ProCredit
10,14
11,84
Garanti Bank
8,43
12,38
BRD (alte autovehicule)
7,24
12,98
Alpha Bank
11,78
14,56
UniCredit Țiriac Bank
13,64
16,09
Piraeus Bank
13,24
16,93
* pentru un credit în valoare de 10.000 de euro, pe cinci ani



































