Cel mai mare dealer BMW din România, Automobile Bavaria, a redeschis centrul din Otopeni (Șoseaua de centură), după ce a renovat și modernizat această construcție, printr-o investiție de 2,5 milioane de euro. Showroom-ul datează din perioada în care Automobile Bavaria era chiar importator și distribuitor pentru marca BMW în România, sediul din Otopeni fiind primul showroom BMW din România.
”Am construit locația din Otopeni în 1997 și a fost practic primul sediu BMW construit în România,” își amintește Michael Schmidt, cel care în urmă cu 18 ani a fondat Automobile Bavaria Group, entitate care a devenit între timp cel mai mare dealer BMW din Europa Centrală și de Est. ”Noi funcționăm aici, în România, din 1994, dar până atunci operațiunile s-au derulat numai în centre închiriate. Sediul din Otopeni a fost primul pe care l-am construit special pentru acest business,” a explicat Schmidt.
Lucrările de modernizare au durat aproximativ 6 luni, timp în care centrul a fost închis. „De la finalul anului trecut, funcționăm la parametrii normali
pe partea de vânzări și service, iar acum am programat deschiderea oficială tocmai pentru a profita de prezentarea celor mai noi modele BMW,” a declarat Ioana Voiculescu , directorul sucursalei Automobile Bavaria din Otopeni.
Centrul din Otopeni, situat pe Soseaua de Centură – Horia, Closca și Crisan nr. 17, are o suprafață totală de peste 2.200 metri pătrați. Suprafața dedicată showroom-ului în care sunt expuse autoturismele BMW este de aproximativ 600 de metri pătrați. În ceea ce privește partea de service, operațiunile de mecanică au alocată o suprafață de 600 de metri pătrați, iar cele de tinichigerie – vopsitorie cumulează alți 1.000 de metri pătrați. În urma acestor modificări, dealerul Automobile Bavaria din Otopeni devine cel mai important centru pe
partea de tinichigerie și vopsitorie la nivelul întregii rețele naționale.
”Modernizarea centrului din Otopeni a fost necesară pentru a corespunde cât mai bine atât nevoilor clienților, cât și pentru a acoperi nevoile de dezvoltare ale grupului. În acest sens, la Otopeni am realizat cel mai modern punct de tinichigerie-vopsitorie din grup”, a declarat Werner Schmidt, Director executiv adjunct și responsabil de segmentul de after-sales în cadrul Automobile Bavaria Group.
Investiția în centrul BMW din Otopeni a fost realizată concomitent cu cea pentru punctul de lucru din Constanța. „Am început modernizările în același timp în aceste două centre pentru a le aduce la cele mai înalte standarde și acum le-am inaugurat oficial. Aveam planificate ambele investiții încă din 2008, dar am amânat începerea lor din cauza crizei. Anul trecut, piața premium a dat primele semne de revenire și am decis că era timpul să finalizăm aceste proiecte,” a spus Michael Schmidt, explicând de ce a ales să realizeze investiții de 5 milioane de euro în două centre auto într-o perioadă dificilă pentru piața auto generală.



































