Ford a recăpătat controlul asupra uzinei Flat Rock din Michigan, locul în care a fost fabricat modelul Mazda6 până în acest an. Odată cu despărțirea celor două mărci, ca și a celor două modele, Mazda6 și Ford Mondeo, japonezii și-au redus la zero producția din America de Nord. AutoAlliance International, uzina din Flat Rock, era ultimul loc în care se mai fabricau automobile Mazda pe teritoriul SUA. După înlocuirea generațiilor Mazda6, acest model se va mai fabrica doar în Japonia. O operațiune similară este de așteptat să se producă și după ieșirea din producție a actualei Mazda2, care este fabricată în Spania, tot într-o uzină Ford.

După preluarea controlului asupra fabricii, Ford a schimbat și denumirea din AutoAlliance în Flat Rock Assembly. Cele două mărci au avut o colaborare în această facilitate timp de 30 de ani, o bună perioadă fiind controlată 100% de Mazda.

Cei de la Ford au anunțat că vor investi 555 milioane de dolari în liniile de producție pentru ca acestea să fie gata să preia construcția noului Fusion, versiunea americană a lui Mondeo. Investițiile vor genera și 1200 locuri de muncă.