ABT, tunerul de casă al Audi, s-a apucat să modifice puţin caracterul celui mai mic Audi în cinci uşi, A1 Sportback, reuşind să sublinieze cu măiestrie atributele sale de „hot-hatch”, atât din punct de vedere vizual, cât şi al performanţelor.

La partea frontală, specialiştii au considerat că nu prea au ce să modifice, aşa că atenţia este în continuare atrasă de calandrul de tip „singleframe” evoluat, datorită colţurilor superioare teşite, şi de blocurile optice cu design tridimensional. Pe aripi, în spatele pasajelor roţilor faţă, ABT a grefat însă prize din fibră de carbon pentru evacuarea aerului din compartimentul motor, ce contribuie la o „răcorire” mai eficientă a cailor de sub capotă. Profilul este subliniat cu ajutorul unor praguri discrete, iar în spate s-a optat pentru un difuzor, toate din carbon. Evacuarea dublă este montată central, pentru a sublinia caracterul sportiv al lui AS1.

Pentru ca look-ul îmbunătăţit de „hot-hatch” să fie sprijinit şi de cifre, ABT a umblat şi la puterea motoarelor. TFSi-ul de 1.4 litri / 122 CP al lui AS1 ajunge la 160 CP, iar cel de 185 CP, la 210 CP, urmărind parcă MINI Cooper S (184 CP) şi MINI John Cooper Works (211 CP).