EuroNCAP a realizat un clasament al celor mai sigure maşini testate anul trecut. Selectaţi dintr-un total de 36 de modele care au trecut pragul organizaţiei europene în 2012, campionii siguranţei au dominat categoric categoriile din care fac parte, primind nu doar calificativul maxim de cinci stele, ci şi punctaje generoase la fiecare dintre cele patru capitole de testare EuroNCAP (siguranţa pasagerilor adulţi, siguranţa copiilor, protecţia pietonilor, sisteme de siguranţă).

Clasa B/mică: Renault Clio IV

Renault Clio IV dovedeşte vasta expertiză franceză în domeniul siguranţei, reuşind să impresioneze experţii EuroNCAP prin siguranţa de top oferită pasagerilor. În plus, Clio a obţinut un punctaj excelent de 99%, la capitolul „Sisteme de siguranţă”.

Clasa B/compactă: Volvo V40

Volvo V40 face cinste strămoşilor săi şi se poate lăuda cu cel mai mare număr de puncte obţinut vreodată de o maşină testată de EuroNCAP. Airbagul pentru pietoni, premieră absolută în industrie, a ajutat modelul scandinav să primească un calificativ record de 100%, în materie de „Sisteme de siguranţă”.

Clasa D/medie: BMW Seria 3

Cu un scor de 95% la capitolul „Siguranţa pasagerilor”, BMW Seria 3 s-a impus în clasa medie, primind cel mai mare punctaj din istoria acestui segment, adresat în primul rând clienţilor aflaţi în căutare unei maşini sigure de familie.

Clasa monovolume: Ford B-Max & Fiat 500L

EuroNCAP a desemnat doi câştigători, cu punctaje generale identice: Ford B-Max şi Fiat 500L. Montantul central integrat în ramele uşilor nu a ridicat niciun fel de probleme, modelul produs la Craiova fiind la fel de sigur ca rivalul său italian, uşor inferior la capitolul „Siguranţa copiilor”.

Clasa SUV compact: Ford Kuga

Campionul crossoverelor compacte este Ford Kuga. Lăudat pentru siguranţa de top oferită pasagerilor, SUV-ul american a obţinut şi punctajul maxim de 100% la capitolul „Sisteme de siguranţă”.

Clasa SUV mare: Hyundai Santa Fe

Singurul laureat coreean al topului EuroNCAP 2012 este Hyundai SantaFe, model ce a reuşit performanţa de a depăşi rivali mult mai titraţi precum Mercedes ML şi Range Rover. „Sistemele de siguranţă” au primit un scor de 86%.

Înfiinţat în 1997, EuroNCAP (European New Car Assessment Programme) este un organism independent, susţinut de Comisia Europeană şi şapte state membre UE, precum şi de o serie de asociaţii pentru protecţia consumatorilor.