Pentru a răspunde provocărilor lansate de adversarii Range Rover Evoque şi Audi Q3, constructorul bavarez a operat un facelift minor, dar de efect, celui mai mic „4×4” al său, BMW X1. Maşina va fi prezentată, în premieră mondială, în cadrul Salonului Auto de la New York 2012, care îşi deschide porţile pe 4 aprilie, pentru presa de specialitate.
Privit în ansamblu, noul crossover pare identic cu „vechiul” model. Dar câteva artificii arhitecturale fac diferenţa, conferind maşinii un aer mai stilat şi puţin mai agresiv. La partea frontală, grila radiatorului, cu cele două „guri” tipice BMW, şi paraşocul au fost uşor redesenate. Iar blocurile optice au primit un design interior nou, cu lumini de zi pe bază de LED-uri integrate. Pe laterale, ies în evidenţă oglinzile retrovizoare exterioare cu semnalizator şi, în spate, vorbim despre stopuri noi şi un paraşoc restilizat.
X1 facelift aduce însă noutăţi interesante pe partea tehnică, motorizările diesel trecând printr-o cură de vitamine, iar, opţional, fiind disponibilă şi o cutie de viteze automată cu opt trepte. Astfel, noile versiuni sDrive şi xDrive 20d sar de la 177, la 184 CP, în timp ce xDrive-ul 23d de 204 CP va fi înlocuit de X1 xDrive 25d, ce beneficiază de aportul a 218 CP.



































