Categorii
Industrie Tehnologie

Ford demarează la Craiova producția noului motor EcoBoost de 1.5 litri, pentru Mondeo

Ford a anunțat oficial startul producției noului motor EcoBoost de 1.5 litri, care se va fabrica inițial doar la Craiova și, ulterior, în alte uzine ale Ford. Primul model care va utiliza acest motor va fi noul Mondeo, pe piața din China, apoi și pe cele din Europa și SUA (sub numele Fusion).

Din punct de vedere tehnic, noul 1.5 Ecoboost utilizează aceeași tehnologie ca și la celelalte motoare din familie, cu o turbină ce supraalimentează motorul, injecție directă și supape cu distribuție variabilă. Pe lângă o funcționare silențioasă și echilibrată, motorul asigură deopotrivă un consum redus de carburant și regimuri de putere ridicată. Dincolo de câștigul în greutate, consum, mașinile echipate cu acest motor vor avea taxe mai mici, datorită cilindreei scăzute, fără să piardă prea mult din performanțe. De exemplu, în România impozitul pentru un motor de 2.0 litri este de circa 180 lei, în timp ce impozitul pe un motor de 1.5 litri este de numai 60 de lei. La fel, asigurările scad odată cu cilindreea. Motorul este construit tot din aluminiu, cu două axe cu came și galeria de admisie integrată în chiulasă, identic cu motorul de un litru.

De asemenea, după cum precizează datele oficiale, motorul de 1.5 litri este primul motor Ford care încorporează un ambreiaj controlat de calculator pe pompa de apă acționată de curea, ceea ce îmbunătățește și mai mult eficiența, reducând timpul de încălzire. A fost adăugat și un radiator cu răcire pe apă pentru o mai eficientă alimentare a motorului cu aer.  

Motorul de 1.5 litri EcoBoost nu va înlocui în oferta Ford vechiul EcoBoost de 1. 6 litri, cel puțin pentru moment, ci va reprezenta o alternativă. Deși nu au fost încă anunțate oficial, sunt cunoscute performanțele pe care le va obține acest nou motor: 177 CP și 240 Nm, „similare cu cele ale motorului 1.6 EcoBoost”, care are 178 CP și 250 Nm.

Familia EcoBoost cuprinde motorul de 1.0 litri (3 cilindri – Motorul Internațional al Anului), fabricat la Craiova și Koln, motoarele 1.5, 1.6 litri și 2.0 litri, toate în 4 cilindri, precum și un V6, de 3.5 litri. Până acum Ford a vândut peste 600.000 de motoare EcoBoost, pe modelele sale.

Potrivit comunicatului oficial, Ford a atins în acest moment o capacitate de producție de 1,6 milioane de motoare EcoBoost anual, un loc important avându-l uzina de la Craiova. Producția motorului 1.5 EcoBoost va demara oficial la sfârșitul lunii aprilie la Craiova.