Compania producătoare de automobile Ford și Autoritatea Română pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au oficializat modificările ce au fost aduse de-a lungul ultimilor ani la contractul de privatizare a uzinelor de la Craiova, inclusiv prelungirea unor termene la care constructorul era obligat să îndeplinească anumite obiective. Reprezentanții celor două părți au semnat un act adiţional la contractul de privatizare pentru Automobile Craiova, din 2007.

Prevederile Actului Adiţional arată că perioada de implementare a proiectului Ford la Craiova s-a extins până la 31 decembrie 2012. De asemenea, modificarea implică mici actualizări ale contractului inițial pentru a reflecta situația afacerilor, cu precădere în ceea ce privește ajutorul de stat regional. Aceste revizuiri sunt în linie cu planul de afaceri pentru unitatea de producție de la Craiova, luând în considerare mediul economic plin de provocări pentru industria auto europeană. 

Dr. Wolfgang Schneider, Vicepreședinte pe probleme juridice, guvernamentale și de mediu în cadrul Ford Europa, a declarat:  

“Ford se bucură de faptul că negocierile cu Guvernul român s-au încheiat cu succes și Actul Adiţional la contractul de privatizare a Automobile Craiova a fost semnat. Ford își exprimă pe deplin angajamentul de a transforma fabrica de la Craiova unde vom investi peste 675 milioane Euro pentru a crea o unitate de producție modernă și competitivă la nivel global atât pentru vehicule cât şi pentru motoare. Ford dorește să mulțumească Guvernului român pentru sprijinul oferit pe parcursul acestui proces.”

Uzinele Ford de la Craiova au început producția modelului B-Max, de asemenea și a motorului de 1.0 litri EcoBoost, ce va echipa atât MPV-ul de clasă B, cât și alte modele ale Ford. Potrvit informațiilor furnizate de Ford, fabrica de la Craiova se va specializa în automobile de clasă B, un al doilea model urmând să fie produs aici în anii ce urmează. Acest fapt „va permite companiei Ford să creeze sisteme eficiente de coordonare în ceea ce priveşte componentele şi furnizorii, pentru vehicule similare din punct de vedere al dimensiunilor, precum şi să reduca nivelul de  complexitate al procesului de construcţie în fabrică”.