Hyoung-Keun Lee, vicepreședinte și CEO al Kia Motors, a mărturisit, într-un interviu acordat revistei britanice Autocar, că își dorește o linie de automobile foarte sportivă. Primul va fi un pro_cee’d sport, ce se va lansa chiar anul viitor, însă o versiune de serie a conceptului Kia GT, prezentat în urmă cu un an, va deveni, foarte probabil, realitate.

Hyoung-Keun Lee a declarat că marca pe care o conduce va avea o întreagă gamă de automobile sport, care să crească imaginea brandului în perioada următoare. În centru se va afla un coupe cu tracțiune spate, alături de care se vor alinia versiuni sportive ale modelelor din gamă.

Conceptul Kia GT s-a bucurat de o popularitate foarte mare odată cu expunerea sa la Geneva, în cadrul salonului auto, de aceea transformarea sa în model de serie este foarte serioasă. „În opinia mea, o mașină sport trebuie să aibă tracțiune pe spate. Când am fost la Hyundai, am încercat modelul Coupe cu tracțiune față. A fost considerat sport, dar modul de conducere era diferit”, a mai explicat CEO-ul Kia. „Am încercat mai multe concept-cars și am găsit ceva potențial la GT. Vom încerca mai multe în viitor, începând cu Geneva, anul viitor, și vom testa media și publicul înainte de a alege unul”, a adăugat acesta. Hyoung-Keun Lee a mai relatat că decizia va fi luată în scurt timp.

Designerul Peter Schreyer este la fel de determinat să creeze un automobil sport pentru gama Kia, unul care să se asemene în spirit cu Mazda MX-5, iar CEO-ul Kia a admis că există potențial în această idee.

Dar prioritatea companiei este aducerea pe piață a versiunii sport a pro_cee’d, cunsocută sub numele de cod HPV, dar care va avea denumirea comercială, cel mai probabil, pro_cee’d GT. Datele tehnice ale acestui automobil vor avea în centru motorul 1.6 T-GDi, un motor pe benzină supraalimentat cu ajutorul unei turbine, care va avea o putere de 200 CP. Potrivit șefului Kia, Schreyer a transformat designul acestui model astfel încât să se distingă clar de restul versiunilor pro_cee’d.