Unul dintre cele mai îndrăgite automobile din lume, Mazda MX-5, a primit un nou face-lift, capabil să mențină trează atenția publicului, și poate fi comandat în România la 19.350 de euro.
Câteva modificări de design la nivel frontal (grilă, spoiler, proiectoare), unele îmbunătățiri la sistemul de frânare și introducerea unei tehnologii noi pentru protecția pasagerilor sunt noutățile ediției 2013 a modelului Mazda MX-5. Acesta a fost lansat în 2005, a primit un prim face-lift în 2008, iar acum se pregătește să continue să atragă noi clienți, până la finalizarea proiectului celei de-a patra generații, ce ar trebui să fie realizat împreună cu Alfa Romeo.
Potrivit informațiilor oficiale, Mazda MX-5 a trecut printr-o „perfecționare a programului de management al acceleraţiei pentru a îmbunătăţi controlul acesteia și, totodată, răspunsul liniar al motorului, mai ales la viteze mici”. De asemenea, prin optimizarea sistemului de servofrână, tehnicienii au reușit să obțină un control mai bun al frânării. „Rezultatul de ansamblu este o manevrabilitate mai bună mulțumită distribuției mai eficiente a greutății. Şoferii vor aprecia cel mai mult aceste îmbunătățiri tehnice atunci când vor acționa frâna la intrarea în viraje sau când vor accelera la ieșirea din acestea”.
Protecția pietonilor
Pentru a face față mai bine noilor provocări, inclusiv cele ale EuroNCAP, care depunctează serios lipsa unei protecții adecvate a pietonilor la impact, MX-5 are acum o capotă activă, care se ridică automat în cazul impactului cu un pieton, extinzând zona de deformare pentru a preveni sau pentru a reduce accidentarea, în special în zona capului. Secţiunea inferioară a barei de protecţie a fost de asemenea ranforsată pentru a proteja mai bine picioarele pietonilor.
MX-5 este oferit în continuare atât în versiunea hardtop, cât și soft-top și este disponibil în opt variante de culori şi patru niveluri de echipare.
Mașina este disponibilă cu aceleași două propulsoare pe benzină: 1.8 litri – 126 CP și 2.0 litri – 160 CP, ambele însoțite de o cutie de viteze manuală.



































