Categorii
Mașini Noi

Noul Mini va fi lansat pe 18 noiembrie

A treia generație Mini produsă sub tutela BMW va debuta pe 18 noiembrie, o dată cu semnificație aparte pentru englezi, în aceeași zi fiind celebrați 107 ani de la nașterea lui Sir Alec Issigonis, fondatorul companiei. Premiera va avea loc în leagănul Mini, uzina britanică de la Oxford.

Noul Mini a fost deja surprins în timpul unei ședințe foto oficiale, astfel că designul final al acestuia nu mai este un secret pentru nimeni. În linii mari, viitorul model va prelua liniile consacrate de înaintașii săi. Revoluția de catifea va aduce noi blocuri optice, mai proeminente, cu tehnologie LED, o grilă mai generoasă și un hayon decupat ceva mai abrupt.

Marile noutăți vor fi ascunse sub caroserie, alături de noul Mini urmând să își facă debutul noua familie de motorizări turbo în trei cilindri. Vor fi disponibile versiuni diesel sau pe benzină de 1,5 litri, cu puteri cuprinse între 120 și 190 CP. Pentru modelele de top Cooper S și JCW cilindreea va fi mărită la 1,6 litri, soluție tehnică ce va duce puterea maximă la aproximativ 280 CP.

Interiorul va aduce și el câteva soluții ergonomice noi. Vitezometrul și turometrul vor fi exclusiv digitale și vor fi montante în spatele volanului. Marele display central, devenit tradiție, va prelua doar funcțiile de entertainment și navigație, accesibile prin intermediul noului Driving Experience Control, un controller inspirat de celebrul iDrive de la BMW.

Hatchback-ul cu trei uși va fi doar prima dintre cele 11 versiuni de caroserie ce vor fi lansate de Mini pe baza noii platforme modulare UKL1, folosită și de viitoarele modele BMW cu tracțiune față. Potrivit bursei zvonurilor, din program vor face parte inclusiv un sedan și un hatchback cu cinci uși.

Foto spion: AUTOCAR