Tot mai multe companii încearcă să aducă pe piață sisteme sofisticate care ar putea prelua într-o bună zi sarcina de a conduce vehiculele, fără intervenția șoferului. Mașinile autonome rămân, însă, o utopie, de vină fiind costurile ridicate de cercetare. Ionut Budișteanu, un român în vărstă de 19 ani din Vâlcea, își propune să revoluționeze întreaga industrie, creând un sistem de conducere autonomă simplu și ieftin.

Recunoașterea meritelor tânărului inventator român nu a întârziat să apară, ideea sa cucerind deja marele premiu, în valoare de 75.000 de dolari, oferit de Intel la ediția din acest an a Târgului Internațional de Sțiință și Inginerie.

Budișteanu a înlocuit camerele scumpe cu vedere la 360 grade și radarele 3D cu soluții accesibile, aflata la îndemâna oricui. O simplă cameră web este responsabilă pentru identificarea obiectelor de dimensiuni reduse aflate pe carosabil, în timp ce un radar low-cost, în valoare de 3.000 euro, detectează obstacolele mari, clădirile sau formele de relief cu care s-ar putea intersecta mașina.

Proiectul tânărului român democratizează, practic, tehnologia mașinii autonome, și reduce posibilitatea apariției greșelilor provocate de șoferi, în încercarea de a reduce semnificativ numărul accidentelor rutiere grave produse zilnic pe drumurile din întreaga lume. Potrivit unui studiu din 2004, peste 2,5 milioane de oameni sunt uciși anual din vina unor erori umane.

Ionut Budișteanu este convins că sistemul pe care l-a inventat poate fi aplicat cât de curând pe scară largă, grație prețului său extrem de redus.