Gama Honda Civic din România se îmbogățește cu o nouă motorizare diesel, una extrem de economică și care concurenază cu cele mai eficiente motoare ale competiției din segment. Este vorba despre 1.6 i-DTEC, de 120 CP, care are un consum mixt de 3,6 litri/100km.
Potrivit informațiilor oficiale, noul motor a fost creat special pentru piața europeană, având un consum redus și, implicit, emisii reduse de CO2. Decizia este una firească, având în vedere că atât modelele europene din segmentul compact, cât și cele asiatice concurente dispun de astfel de motoare cu consumuri de sub 4 litri la 100 km. Motorul este construit în Marea Britanie, utilizează tehnologia Earth Dreams și va echipa, în viitor, și alte modele al mărcii japoneze.
“Cu 3,6 litri/100 km şi 120 CP, noul Civic Diesel 1.6 i-DTEC reprezintă echilibrul perfect între consum şi putere, între design şi utilitate şi între dimensiuni exterioare compacte şi interiorul spaţios. Are toate atributele pentru succesul pe o piaţă care, deşi se află încă la un nivel minim, este extrem de sofisticată şi competitivă. Prin lansarea noului model, țintim o cotă de piață de 1% în 2013 în România”, declară Alexandru Gușetoaia, Sales & After Sales Manager Honda Trading România. Honda Trading România estimează o pondere de 50% pentru noua motorizare diesel 1.6 i-DTEC, în totalul vânzărilor Honda Civic 5D, în 2013.
Noile versiuni Honda Civic 1.6 Diesel vor fi disponibile din luna martie în reţeaua de dealeri Honda, în echipări S, Confort, Sport sau Lifestyle, la un preţ de listă de 18.580 euro.